LINK EXCHANGE

sâmbătă, 12 noiembrie 2016

DOCUMENT din colecția MNB ce redă ISTORIA FAMILIEI NIKOLICS



Exponatul lunii noiembrie:

DOCUMENT din colecția MNB ce redă ISTORIA FAMILIEI NIKOLICS

Familia Nikolics de Rudna (Nikolić – în lb. sârbă, Nicolici – în lb. română) a fost una dintre cele mai distinse familii de origine sârbă din Ungaria, o familie care, datorită impresionantei activităţi politice, dar mai ales economice, îşi merită cu siguranţă locul în paginile oricărei lucrări dedicate istoriei moderne a Banatului.

Documentul, scris în limba germană şi intitulat Geschichte unserer Familie (Istoria familiei noastre), se păstrează la Muzeul Național al Banatului în două exemplare: un manuscris şi o copie dactilografiată.
Actul face parte din colecţia de documente a muzeului, Secţia de Istorie și este compus din șase file scrise în lb. germană.
Copia dactilografiată a manuscrisului este din hârtie cu filigran, un produs al fabricii de hârtie Peterfalva Papirgyar. Pe suportul de hârtie al copiei dactilografiate apare inscripţia Remington Papier.

Actul a fost redactat în primele decenii ale secolului XX de către Sándor II Nikolics (născ. 1878, † 1926), singurul fiu al comitelui Sándor I de Rudna (născ. 1825, † 1893) și a fost adresat lui János Thierfelder, fiul adoptiv al baronului Mihály IV Nikolics (născ. 1841, † 1916).

Textul lucrării cuprinde cinci capitole scurte, după cum urmează:
I. Date generale despre sârbii din Ungaria (p. 1)
II. Izvoare referitoare la istoria familiei noastre (p. 1-2)
III. Numele familiei noastre şi modul în care se scrie (p. 2)
IV. Istoria familiei noastre (p. 2-6)
V. Observaţii privind folosirea tabelei genealogice (p. 6-7)
În finalul textului autorul explică semnele folosite în lucrare.

Deosebit de importante pentru cunoaşterea istoriei familiei Nikolics de Rudna sunt în mod special capitolele II, în care sunt înşirate fondurile documentare folosite la elaborarea documentului, respectiv IV, unde este prezentată istoria familiei începând cu titlul nobiliar acordat de către Leopold I la 26 martie 1694 fraţilor Emanuel I, Péter I şi Szlavon şi se încheie cu ultimul reprezentant al familiei, baronul Mihály IV (decedat în anul 1916).

Dintre toţi membrii familiei Nikolics de Rudna, unul cu siguranţă merită o atenţie deosebită. Este vorba de baronul Fedor I Nikolics de Rudna (născ. 1836, † 1903), mare personalitate politică în a doua jumătate a secolului al XIX-lea în spaţiul bănăţean. Fedor I a deținut de-a lungul vieții mai multe funcții importante: deputat în Parlamentul maghiar, adlat civil al guvernatorului Bosniei și Herțegovinei, membru al Camerei Magnaților, comisar regal al Congresului bisericesc sârbesc etc.




Blazonul de baron al familiei Nikolics de Rudna



Conacul familiei Nikolić - Rudna



Portretul baronului Fedor I Nikolics (1836-1903)



Prima pagină a manuscrisului Geschichte unserer Familien, colecția MNB



Scrisoare de donație

Sursa informaţiilor MNB.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu