LINK EXCHANGE
▼
luni, 3 octombrie 2016
Apariţie editorială: “PICTURA MURALĂ DIN NORDUL MOLDOVEI. MODIFICĂRI ESTETICE ŞI RESTAURARE”, EDIŢIA A II-A, de OLIVIU BOLDURA
OLIVIU BOLDURA – “PICTURA MURALĂ DIN NORDUL MOLDOVEI. MODIFICĂRI ESTETICE ŞI RESTAURARE”, EDIŢIA A II-A
“Această a doua ediţie, publicată în limba română şi engleză, aduce completări ale conţinutului, ca urmare a continuării procesului de conservare-restaurare din ultimiii ani. Apariţia acestei a doua ediţii este importantă nu numai pentru valoarea conţinutului, dar şi pentru că prima ediţie, aparută într-un tiraj bilingv de 1000 exemplare, demult epuizate, este în continuare cerută atât în ţară cât şi de prestigioase muzee şi biblioteci din străinatate. Este, aşadar, o carte de vizită pe care trebuie să o oferim tuturor celor care se dovedesc a fi alături de noi în eforturile de a ocroti patrimoniul cultural naţional !”, a declarat Anca Dină, preşedinte al Asociaţiei Art Conervation Support.
Domnul Prof.univ.Dr. Oliviu Boldura deţine şi funcţia de Vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Restauratorilor de Monumente Istorice (UNRMI).
La lansarea acestui volum, a fost prezent domnul Academician Prof.univ.Dr. Răzvan Teodorescu, Preşedinte de onoare al UNRMI.
Volumul poate fi procurat online prin cartepedia.ro :
http://www.cartepedia.ro/…/pictura-murala-din-nordul-moldov…
Sursa informaţiilor aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu