LINK EXCHANGE

luni, 12 septembrie 2016

Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri


Muzeul Național al Țăranului Român așază anul acesta sub semnul Primenirii o serie de evenimente care vor relansa tradiția târgurilor de la MȚR și vor continua celebrarea unora dintre cele mai importante sărbători ale calendarului țărănesc. Timp de trei zile, Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri va oferi publicului noi întâlniri cu artiști și meșteri iconari, care au loc în fiecare an în jurul zilei de 14 septembrie, de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci.

Muzeul Țăranului păstrează structura târgurilor de iconari și meșteri cruceri sub aceeași formă, a unui act cultural care pune în discuție termenii canon/tradițional/autentic, prin prezentarea unor teme iconografice devenite reper în iconografia țărănească, dar și prin inovații care folosesc imaginea tradițională ca re/sursă, teritoriu de explorare pentru creațiile contemporane ale artiștilor și ale meșterilor iconari.

Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri își propune să redescopere și să recupereze frumusețea icoanei, urmărind calitatea tehnicii și a meșteșugului, respectarea scopului pentru care este realizat obiectul de cult, evitând expresiile kitsch și serializările industriale pentru scopuri comerciale.

Continuăm și anul acesta noua formulă de prezentare a târgului, invitându-i pe meșterii și artiștii iconari să expună obiectele create pentru târg în cadrul unor micro-instalații, dând astfel posibilitatea de a viziona într-un context diferit creațiile personale și de a iniția un altfel de dialog cu publicul vizitator și fidel acțiunilor noastre de la începuturi. Prezența unor iconari demult consacrați în cadrul târgurilor MȚR și prezenți în colecții particulare și muzeale ca: Nicolae Muntean, Mihaela Bercea, Angela Ludoșanu, Teodora Roșca, Bogdan Herăscu, Camelia Drăgan, Radu Dincă, Letiția Rotaru, Mirela Leahu, Silviu Batariuc, Adriana Dinu, Daniel Stancu, cât și a unor iconari nou descoperiți, asigură ca și anii trecuți, calitatea și valoarea viziunii lor asupra meșteșugului. Structura târgului rămâne, ca întotdeauna, mai aproape de atmosfera unui praznic, celebrând prin prăznicare, sfinți protectori, sărbătorile mari, heruvimi desprinși din cetele îngerești - Crucea în variante ne-împuținate, toate zugrăvite și închipuite pe icoane pe sticlă, icoane pe lemn, icoane de vatră, crucițe, cruci de mână, pristolnice, miniaturi religioase, izvoade, pecetare, mozaicuri, obiecte și lucrări care se înscriu în teritoriul artei sacre.

Însoțim iconarii cu ceaiuri de leac, cozonaci, dulcețuri, zacuscă, miere și prăjituri de casă.

Participarea ca iconar se face în urma unei invitații nominale și a unei selecții preliminare.

Intrarea este liberă.

Ateliere / întâlniri
După experiența celor doi ani de ateliere, le facem și de această dată copiilor, dar și adulților, invitația de a descoperi cum desenau iconarii vechi izvoadele și zugrăveau sfinții și îngerii, pictând pe dosul sticlei sau pe lemn grunduit, cum se însemnează și se încrustează pristolnicele și icoanele de vatră, în cadrul unor întâlniri cu câțiva dintre iconarii și crucerii al căror drum dezvăluie căutări și reconstituiri personale ale meșteșugului Icoanei, dar și o raportare adecvată la canon și tradiție.

Programul atelierelor:

16 septembrie, ora 11.00 – 13.00 / atelier de pictură pe sticlă cu artistul Bogdan Herăscu; vârsta minimă - 7 ani

16 septembrie, ora 13.00 - 15.00 / atelier de sculptură în lemn cu meșterul Vasile Moldoveanu; vârsta minimă – 10 ani

17 septembrie, ora 11.00 - 13.00 / atelier de pictură pe sticlă cu meșterul iconar Nicolae Muntean; vârsta minimă - 7 ani

17 septembrie, ora 13.00 - 15.00 / atelier de pictură pe lemn cu meşterul iconar Angela Ludoşanu ; vârsta minimă - 7 ani

18 septembrie, ora 11.30 - 13.30 / atelier de pictură pe sticlă cu artistul Radu Dincă; vârsta minimă - 7 ani

Atelierul costă 4 lei/ persoană. Pentru înscrieri și alte informații vă rugăm să sunați la numărul de telefon 0752.111.550, de luni până vineri, între orele 10.00-16.00, persoana de contact Raluca Oprea-Minoiu. Pentru fiecare atelier sunt 10 locuri disponibile.


Sursa informațiilor Muzeul Național al Țăranului Român.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu