LINK EXCHANGE

luni, 12 septembrie 2016

Expoziția și conferința „Parcul Carol I - 110 ani”



Asociația Istoria Artei organizează un dublu eveniment la Casa Mincu, sediul Ordinului Arhitecților din România, din str. Arthur Verona nr. 19, în data de 15 septembrie, începând cu ora 18:30.

Cu acest prilej prezentăm publicului expoziția de fotografii de epocă, documente de arhivă și din periodicele vremii, cărți poștale, precum și reconstituirile digitale ale unor pavilioane ale Expoziției Generale Române din 1906.

Cele 30 de panouri prezintă elementele cele mai importante ale cercetării echipei proiectului „Parcul Carol I – 110 ani” și au fost realizate cu sprijinul financiar al Ordinului Arhitecților din România, din „Timbrul Arhitecturii”.

Totodată organizăm și cea de-a doua conferință publică, susținută de istoric de artă dr. Oana Marinache, cu sprijinul financiar al ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în cadrul Programului cultural București - Orașul in-vizibil.

Participarea se va face în limita a 50 de locuri, cu înscriere la asociatiaistoriaartei@gmail.com până în 14 septembrie.

http://parculcarol1906.blogspot.ro/


Sursa informaţiilor aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu