LINK EXCHANGE

joi, 29 septembrie 2016

Exponatul Lunii Octombrie - Muzeul Judeţean Teleorman: VESTĂ FEMEIASCĂ


Muzeul Judeţean Teleorman vă invită luni, 3 octombrie a.c., ora 11.00 la deschiderea Exponatului Lunii Octombrie.
Pentru perioada 1-31 octombrie 2016, Muzeul Judeţean Teleorman propune publicului vizitator un obiect vestimentar deosebit aflat în patrimoniul instituţiei. Este vorba de o VESTĂ FEMEIASCĂ.
VESTA FEMEIASCĂ expusă provine din comuna Izvoarele, comună teleormăneană locuită de o comunitate de bulgari ce s-au așezat aici la începutul secolului al XIX-lea. Este o piesă de port popular de sărbătoare specifică comunității bulgare, care datează din primul sfert al secolului trecut (perioada 1901-1925), achiziționată de Muzeul Judeţean Teleorman în anul 1995. Vesta a aparținut localnicei Anghel Nedelea, născută în anul 1896, după cum au precizat urmașii celor de la care instituţia a achiziționat obiectul vestimentar.
Vesta femeiască, numită popular „ilic” se purta în anotimpul rece în asociație cu cămașă, fustă din lână încutată, pe cap având barișul și marama, iar în picioare ciorapi cu opinci. Ilicul de acest gen are atât un rol funcțional cât și unul ceremonial.
Piesa ce constituie Exponatul Lunii octombrie este confecționată din lână țesută în patru ițe, este matlasată și încheiată la mașina de cusut, fiind lucrată de meșteri specializați, numiți „croitori de țară”. Decorul vestei este dat de firul metalic, aplicațiile de catifea și fir metalic din jurul gâtului, de găitanele (șnur împletit din fire de bumbac) și firul metalic aplicate pe marginile piesei, conturând liniile croiului, într-un model specific pieselor de port popular de la sud de Dunăre. Cromatica de fond a vestei și a decorului, negrul cu auriul firului metalic, sunt într-un echilibru armonios. Rigiditatea materialului din care este lucrat ilicul (lâna țesută în patru ițe dublată de bumbac la interior și matlasată cu lâna) înscrie silueta purtătoarei în contururi precise și împreună cu celelalte piese ale costumului imprimă acestuia chiar o linie monumentală.
Acest gen de obiect vestimentar, ce face parte din categoria hainelor de dimie - îmbrăcăminte specifică sezonului rece, purtată atât de femei cât și de bărbați - se întâlnește și în alte zone din țara noastră cum ar: Bistrița Năsăud, Hațeg, Hunedoara, Banat, Prahova.


Sursa informaţiilor Muzeul Judeţean Teleorman.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu