LINK EXCHANGE
▼
joi, 23 iunie 2016
Târgul de Sfinții Apostoli Petru și Pavel
În perioada 24 – 26 iunie 2016, în curtea interioară a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, strada Monetăriei nr. 3, este organizat Târgul de Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Intrarea este liberă.
Sărbătoarea Sânpetrului de vară adună laolaltă meșteri iscusiți ce vin să ne încânte cu obiectele lucrate de ei și să ne dezvăluie tainele muncii lor. Găsiți la târg ceramică transilvăneană în albastru de cobalt sau „ceramică Saschiz”, măști populare, podoabe tradiționale, mic mobilier pictat sau sculptat, icoane, oua încondeiate, covoare țesute la război, chimire și cătrințe.
Pentru că în 24 iunie, de Sânziene, este Ziua Internațională a iei, puteți alege de aici ia potrivită pentru fiecare, indiferent de vârstă. Ia românească, devenită un simbol internațional al culturii române și o sursă de inspirație pentru mari creatori de modă, nu ar trebui să lipsească din casa nici unui român. De aceea oferta este bogată. Că sunt din zona Muscelului sau a Bucovinei, din Bistrița sau Prahova, cele mai frumoase motive populare le puteți admira pe cămășile de pânză cusute cu mătase sau cu mărgele.
Artizani talentați expun lucrările create de ei cu multă ingeniozitate, acestea putând fi cadouri deosebite pentru cei care îşi celebrează ziua onomastică: vestimentaţie pictată pe ţesături din fibre naturale, accesorii din piele, bijuterii din porțelan lucrate manual, rochii din lână împâslită, precum şi jucării din lemn sau hăinuţe unicat pentru copii.
Vizitatorilor li se va oferi ocazia unei călătorii culinare deosebite, pe gustul fiecăruia: produse din carne de porc Mangaliţa sau de vânat, afumate în afumătoare tradițională cu foc din rumeguș de lemn de fag, pâine frământată cu maia naturală şi coaptă pe vatră, fructe şi legume de sezon, miere şi ţuică de prune, turtă dulce de Covasna, prăjituri de casă, plăcinte boiereşti, dulceţuri şi sucuri naturale.
În curtea interioară iubitorii de antichităţi ţărăneşti pot cumpăra lăzi de zestre, ciubere şi lingurare, pristolnice sau diferite unelte vechi de gospodărie.
Bucătarii sunt pregătiţi cu borș de pește, costiță de porc la ceaun cu mămăliguță și usturoi, sărmăluțe în foi de varză nouă, ghiveci de legume cu piept de pui. Nu vor lipsi de pe grătar cârnăciorii afumați, pastrama și păstrăvii proaspeți.
Urăm La mulți ani! celor care poartă numele Sfinților Petru și Pavel și vă așteptăm cu drag pe toți cei interesați de eveniment.
Program: zilnic între orele 10:00-19:00
Organizatori eveniment: Fundaţia Kogaion 115 și Soram Consult
Sursa informaţiilor Muzeul Naţional al Ţăranului Român.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu