LINK EXCHANGE
▼
luni, 20 iunie 2016
Simpozion de Antropologie urbană, a doua ediţie
Periferii culturale și spații globale
Muzeul Municipiului Bucureşti, "Friedrich Schiller" Universität Jena, Germania, Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer” al Academiei Române, Le Centre d’histoire orale et récits numérisés din Montréal și L’Institut National de la recherche scientifique, Centre - Urbanisation Culture Société, Québec, Canada, Asociația pentru Antropologie Urbană şi Societatea Academică de Antropologie organizează a doua ediţie a Simpozionului de Antropologie urbană, desfăşurat la Bucureşti în ziua de vineri, 8 iulie 2016. Prin acest simpozion anual realizat în colaborare cu alte instituţii, Muzeul Municipiului Bucureşti îşi propune să pună la dispoziţia specialiştilor o platformă de prezentare a ultimelor cercetări din domeniu, să faciliteze comunicarea antropologilor la nivel naţional şi internaţional şi să problematizeze teme de actualitate referitoare la antropologia urbană, socială şi medicală.
Simpozionul de Antropologie urbană face parte dintr-o serie de evenimente similare, pe diferite domenii, iniţiate de Muzeul Municipiului Bucureşti: Conferinţa de marketing muzeal, care va ajunge anul acesta la a treia ediție, Simpozionul de arheologie și Simpozionul Istorie și patrimoniu cultural, care au fost inițiate în 2015.
Colegii interesați să propună o lucrare pornind de la tema Periferii culturale și spații globale sunt invitaţi să ne transmită, până în ziua de sâmbătă, 25 iunie 2016, ora 18.00, titlul acesteia, un rezumat de maximum 500 de cuvinte şi un CV actualizat la adresa de e-mail conferinte@muzeulbucurestiului.ro
Selecţia propunerilor va fi realizată de către Consiliul Științific al Simpozionului de Antropologie urbană. Vor fi apreciate lucrările care se adresează direct temei simpozionului.
Periferii culturale și spații globale
În ultimele cinci decenii, spațiul global conservă, prin legislație sau în lipsa acesteia, zone culturale, care se restâng tot mai mult demografic. Iar acest fenomen cultural al supraviețuirii prin autenticitate este prezent pe toate continentele, în interiorul unui spațiu uriaș, care tinde să se uniformizeze. Acest proces de coabitare culturală este de mare interes pentru cercetarea universitară de astăzi și rolul simpozionului de antropologie urbană din acest an este de a-l face cunoscut mai bine și în cercetarea românească.
Simpozionul de Antropologie urbană este moderat de Dr. Cătălin D. Constantin (Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Litere, Catedra de Antropologie Culturală) și se desfășoară pornind de la tematica specifică Periferii culturale și spații globale. Evenimentul este realizat sub atenta coordonare a unui Consiliu Știinţific alcătuit din: Dr. Cristiana Glavce, Director, Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer”, Prof. Mag. Dr. Thede Kahl,"Friedrich Schiller" Universität Jena, Germania; Academia Română, Prof. dr. Octavian Buda, UMF Carol Davila, Dr. Andrei Kozma, Preşedinte, Societatea Academică de Antropologie şi Dr. Adrian Majuru, Director, Muzeul Municipiului Bucureşti.
Comitetul de Organizare al simpozionului este alcătuit din: Angelica Iacob, Șef Serviciu Relații Publice, Marketing, Proiecte Culturale, Dr. Lelioara Zamani, Șef Birou Istorie Bucureșteană, Dr. Dan Pîrvulescu, Șef Secție Istorie (Muzeul Municipiului Bucureşti) și Dr. Cătălin D. Constantin, asistent univ., Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Litere, Catedra de Antropologie Culturală
Sursa informaţiilor Muzeul Municipiului Bucureşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu