HUHUREZ MIC - Strix aluco

HUHUREZ MIC - Strix aluco
(exponatul lunii iunie)

Specia cea mai comună şi mai larg răspândită dintre bufniţe, este întâlnită în ţinuturile împădurite, în special în păduri mixte, sau marginea pădurilor de conifere, în parcurile şi grădinile mari din oraşe. Paleta trofică variază în funţie de oferta habitatului. În apropierea aşezărilor umane preferă păsările mici, iar în sălbăticie mamifere mici, lilieci, râme şi insecte.

Este o specie nocturnă, strigătul său nupțial “huu-huu-huhuhu” fiind binecunoscut (de la acesta şi provenința numelui). De regulă, ultimele note sunt tremurătoare cu o tonalitate muzicală aparte. Femela are un timbru al vocii mai aspru, întrerupt, dar mai răspunde şi cu un strigăt “chiui-ui” ca de pisică. Trilurile tremurătoare, scoase de mascul pot fi auzite în principal în perioada de împerechere şi de înmulţire. Strigătul de alarmă este rapid şi furios: “cu-uit”. Puii, de obicei trei până la cinci prezintă un puf alb şi dens. Strigătul lor este răguşit: "psi-ip“. Își părăsesc cuibul după 32-37 de zile și ating maturitatea sexuală la vârsta de 1-2 ani.

Specie sedentară, cuibăreşte în copaci scorburoşi. Perioada de clocit se întinde din luna martie până în mai. Dacă e cazul îşi apără puii cu curaj, deşi este relativ mică având lungimea corpului de cca.35-38 cm. Greutatea corporală este de 360-650 grame, iar anvergura aripilor 95-104 cm. Penajul este obişnuit, întâlnit des în cazul bufniţelor (Ord.Strigiformes), cu nuanţe sure. Există însă şi o variantă ruginie.

În Colecţia ornitologică „Dionisie Linţia”, cea mai mare şi complexă colecţie de păsări autohtone din România, specia strix aluco este bine reprezentată, alături de toate celelalte specii de bufniţe care se întâlnesc pe teritoriul țării noastre.

Sursa informaţiilor Muzeul Național al Banatului.