Exponatul lunii IULIE STATUETĂ ANTROPOMORFĂ FEMININĂ

Exponatul lunii IULIE
STATUETĂ ANTROPOMORFĂ FEMININĂ. EPOCA PIETREI ŞI CUPRULUI

Piesa expusă face parte din patrimoniul Muzeului de Istorie a judeţului Vâlcea, colecţia Arheologie-Neolitic (inv. A282), şi este o statuetă antropomorfă din os.
Contextul descoperirii nu se cunoaşte deoarece piesa a fost achiziţionată în anul 1976 de la Nicolin Constantin din Rm. Vâlcea şi nu este specificată provenienţa. Din această cauză, cu toate că piesa poate fi atribuită cel mai probabil civilizaţiei Gumelniţa (contemporanii culturii Cucuteni dar în Muntenia şi Bulgaria de azi), nu este exclus să aparţină şi purtătorilor culturii Sălcuţa din Oltenia. În ceea ce priveşte vechimea piesei, o putem încadra (cu rezervele de mai sus) în faza B a culturii Gumelniţa, chiar B1, între 3900-3500/3400 î.e.n.

Descriere piesă:
Dimensiuni L- 7,7 cm, l max- 2,1 cm, gr. – 0,3 cm.
Piesa este lucrată din os, prin cioplire, şlefuire şi perforare. Tipologic, intră în categoria statuetelor plate, cea mai numeroasă, de altfel. Aceasta are redate capul, trunchiul dar şi picioarele, chiar dacă ultimele nu sunt separate efectiv. Capul este de formă relativ hexagonală, cu câte două perforaţii laterale, ochii redaţi prin două puncte adâncite iar gura printr-o linie dreaptă orizontală şi trei puncte în semicerc. Trunchiul este de formă romboidală, cu câte o perforaţie laterală şi câte un punct adâncit. Picioarele nu sunt separate prin cioplire ci doar printr-o linie adâncită ce se continuă în zona bazinului cu aşa-zisul triunghi sexual. Acest triunghi este dublat de un şir de puncte incizate. Alte două şiruri de puncte incizate sunt plasate orizontal, la mijlocul picioarelor.
Pe spate, singurul decor constă într-o linie orizontală şi două puncte incizate în zona bazinului.

Mod de realizare:
Prima operaţie consta în desprinderea unor plachete de os, de tibie, variabile ca mărime, care se şlefuiau pe spate, folosindu-se unelte de piatră şi nisip, până când deveneau plate. Unele erau apoi şlefuite pe ambele părţi. La unele exemplare, la cap, prin şlefuire, se obţinea o muchie mediană care reprezenta nasul. Se delimitau apoi, prin crestături laterale, părţile componente ale statuetei: capul, trunchiul şi partea inferioară. În unele cazuri picioarele erau despărţite efectiv prin crestături. Cele mai multe au picioarele separate virtual, pe faţă şi pe spate, prin incizii verticale.
Ultima operaţie consta în decorarea statuetelor. Perforaţiile erau executate astfel: cu ajutorul unui vârf de silex se începea perforarea pe ambele feţe ale plachetei; uneori axele celor două găuri nu corespundeau, situaţie în care perforaţia este oblică.

Semnificaţii:

Pentru acest decor au fost propuse ipotezele tatuajului şi veşmintelor ori doar o valoare simbolică în sine şi nu ceva concret, ca veşminte sau tatuaje. Câteva statuete aveau podoabe din cupru de genul verigilor, la glezne, brâu şi gât dar şi posibili cercei.
În legătură cu semnificaţia generală a statuetelor de os au fost avansate diverse ipoteze. Astfel, statuetele plate au fost interpretate ca figurând copii, fiind purtate de fete în legătură cu un cult al fertilităţii (E. Comşa). M. Gimbutas le asimilează unor divinităţi ale morţii şi regenerării.
În concluzie, putem afirma că plastica de os reprezintă o creaţie originală a civilizaţiei gumelniţene, care fie transpune în acest material teme cultice deja existente (specifice plasticii de lut), fie reprezintă teme noi, apărute la un anumit nivel de dezvoltare a civilizaţiei gumeniţene.

NOTĂ: în realizarea acestui text informativ ne-am folosit de studiul amplu al lui Radian-Romulus Andreescu, Plastica antropomorfă gumelniţeană. Analiză primară, 2002.

Sursa informaţiilor Muzeul de Istorie a judeţului Vâlcea.