LINK EXCHANGE

luni, 16 mai 2016

Expoziţiei temporară „Lumea insectelor”


Miercuri, 18 mai 2016, cu începere de la ora 12.00, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi va avea loc un dublu eveniment, respectiv vernisajul expoziţiei temporare „Lumea insectelor” şi deschiderea pentru public a Expoziţiei de fluturi vii. Expoziţiei temporară „Lumea insectelor”, de la etajul 1 al instituţiei, se constituie într-o incursiune fascinantă în lumea a peste 150 specii de insecte naturalizate (fluturi, cicade, călugăriţe, gândaci, fasmide, fulgoride), toate curiozităţi ale naturii în prisma mărimii, coloritului şi a formei. Publicul va avea ocazia să vadă cel mai frumos fluture din lume, Chrysiridia madagascariensis, dar şi cei mai mari gândaci din lume, locuitori ai pădurilor tropicale. Gândacul Goliat, de exemplu, originar din Africa, poate atinge o lungime de 10 cm şi o greutate de 100 grame. De asemenea, publicul va face cunoştinţă cu maeştrii camuflării, fasmidele, care pot fi uşor confundate cu frunzele sau ramurile subţiri ale vegetaţiei în care trăiesc. Expoziţia „Lumea insectelor” va putea fi vizitată până pe data de 2 octombrie 2016. Pentru prima dată în oraşul nostru, într-un spaţiu situat în imediata apropiere a clădirii muzeului, publicul va avea ocazia să descopere lumea fascinantă a fluturilor exotici. Fluturi de toate culorile, originari din Peru, Bolivia, Mexic, India, Brazilia, Paraguay, Australia, Japonia, Taiwan, China sau Africa, vor încânta de acum privirile vizitatorilor care vor pătrunde într-un ambient frumos amenajat şi cu un climat special menţinut pentru ca speciile de fluturi să poată supravieţui. În cadrul expoziţiei vii vor putea fi văzuţi fluturi de dimensiuni mari, anvergura aripilor fiind între 8 şi 20 cm. Fluturele „Împărat”, fluturele „Luna albastră”, „Molia Lunii africană”, Fluturele „Cap de bufniţă” sau fluturele „Flacăra vie”, sunt doar câteva din speciile exotice pe care gălăţenii le vor putea vedea zburând pe lângă ei în cadrul Expoziţiei de Fluturi Vii.


Sursa informaţiilor Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu