LINK EXCHANGE
▼
marți, 31 mai 2016
Exponatul lunii: IE DIN ZONA VRANCEI
Exponatul lunii: IE DIN ZONA VRANCEI
Proiectul expoziţional Exponatul lunii, derulat de Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, vizează prezentarea unui bun muzeistic cu valoare deosebită din patrimoniul instituţiei.
În luna iunie a.c., vizitatorii pot admira la Muzeul „Casa Cuza Vodă”, secţie a Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, exponatul lunii: IE DIN ZONA VRANCEI.
″Ia, parte componentă a costumului popular naţional, reprezintă o adevărată zestre pentru cultura şi civilizaţia poporului român. Această piesă vestimentară, diferă de la o zonă etnografică la alta, având diverse tehnici de realizare, croiuri variate, precum şi motive decorative diferite, ceea ce o face un adevărat simbol pentru arta creativă românească. Ia etalată în cadrul proiectului Exponatul lunii, provine din zona Vrancei şi face parte din structura costumului popular femeiesc vrâncean, care se caracterizează ca un port de munte, cu un specific propriu.″ (muzeograf Ionela Daniela Antohe).
Micro-expoziţia poate fi vizitată în perioada 1 – 30 iunie 2016, de miercuri până duminică, între orele 10.00 – 18.00.
Sursa informaţiilor Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu