LINK EXCHANGE
▼
luni, 4 aprilie 2016
Fotograful Nicolae Ionescu
Fotografia-document este reprezentată cu admiraţie de Nicolae Ionescu (1903-1975), un adevărat cronicar al vremurilor apuse, fotograf de la care ne-a rămas imortalizat Bucureştiul interbelic.
Domnul Emanuel Bădescu ne dezvăluie aspecte din viaţa fotografului căzut în dizgraţie în perioada regimului comunist: "Începând milităria, toate aceste preocupări au încetat. Devenisem şeful Serviciului Fotografic al Armatei şi, din mai 1925 până în toamnă, am lucrat numai fotografii militare cu un aparat personal, primul aparat de mare clasă pe care izbutisem să mi-l cumpăr. La înapoierea în Bucureşti am început să fac acasă încercări pentru a obţine fotografii în culori pe cale mecanică. Încercările au dat oarecari rezultate, dar reveneau mult prea scump. (…)Progresele mari realizate în fotografie m-au determinat să mă ocup şi de cinematograf. (…) "
Nicolae Ionescu şi-a dorit un Muzeu al Fotografiei în care să prezinte atât peisaje rurale şi citadine cât şi instantanee cu oamenii obişnuiţi, implicaţi în activităţi zilnice.
Joi vom dezvălui mai multe aspect legate de viaţa şi fotografia lui Nicolae Ionescu.
Emanuel Bădescu este bibliotecar în cadrul Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române. Licenţiat în istorie, a colaborat cu peste 1000 de articole la revistele Formula AS, Magazin Istoric, Lumea Magazin, Historia, Descoperă, la Ziarul de Duminică şi la multe alte publicaţii. A publicat volumele 1 decembrie 1918 Alba Iulia-Bucureşti, Imnurile naţionale la români, Bucureştii subt Guvernul Vremelnicesc, Marele foc şi alte poveşti din Bucureşti. Este coautor al volumelor Scurtă istorie a Regalităţii în România, Nicolae Ionescu. Bucureştii de altădată, De la Vatican la Ierusalim, Bucureştii în vremea lui Carol I (lucrare premiată de Uniunea Scriitorilor), Conspiraţia Securităţii, Carol Popp de Szathmári, fotograful Bucureştilor, De toate din vechiul Bucureşti, ultima apariţie editorială fiind Bucureştii lui Mazar Paşa.
Sursa informaţiilor aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu