LINK EXCHANGE
▼
marți, 1 martie 2016
EXPONATUL LUNII: UN EVANTAI - ACCESORIU AL ELEGANȚEI FEMININE
EXPONATUL LUNII: UN EVANTAI - ACCESORIU AL ELEGANȚEI FEMININE
Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi derulează și în acest an, în cadrul Programului de valorificare a patrimoniului cultural naţional, proiectul expoziţional EXPONATUL LUNII, care vizează prezentarea unui bun muzeistic cu valoare deosebită din colecţiile instituţiei.
În luna martie a.c., vizitatorii pot admira la Muzeul „Casa Cuza Vodă”, secţie a Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, exponatul lunii: UN EVANTAI - ACCESORIU AL ELEGANȚEI FEMININE.
"Delicatul accesoriu vestimentar, realizat de un atelier occidental, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și folosit de doamnele din familia Negri, impresionează prin frumusețea modelului și duce cu gândul la povești cu și despre domnișoarele și doamnele de altădată." (muzeograf dr. Elena Ingrid Bahamat)
Reper emblematic pentru modă, pentru eleganţă în accepţia ei feminină de ieri, uneori de azi şi poate că şi de mâine, exponatul UN EVANTAI - ACCESORIU AL ELEGANȚEI FEMININE, poate fi vizitat în perioada 2 - 31 martie 2016, de miercuri până duminică, între orele 9.00 – 17.00.
Vă aşteptăm!
Sursa informaţiilor Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu