LINK EXCHANGE
▼
duminică, 6 martie 2016
Atracţii turistice în oraşul Blaj
Ai zice despre Blaj că este un oraș micuț de provincie, nu prea pretențios, cu doar 20.000 de locuitori. Probabil că nu ai ajuns până acum în această zonă, de asta îl subestimezi puțin – Mihai Eminescu spunea despre Blaj că este ”mica Romă”, referindu-se la istoria care a traversat acest oraș și și-a lăsat amprenta peste el.
Aici au fost tipărite primele manuale romanești, și tot aici a fost predata în școli limba română, pentru prima dată. Aici au fost organizate primele spectacole de teatru din ţară (în 1761) și promovate apoi la sate de către ”Comedia ambulatoria”.
Dar nu ne suparăm dacă ai subestimat Blajul până acum, știm că după ce vei citi informațiile de mai jos, vei vrea sa-l vizitezi. Măcar să vezi dacă am avut dreptate.
Centrul istoric – Piața 1848
O să începem turul nostru virtual cu Piața 1848. Aşa îi stă bine unui oraș turistic, să aibă o piață frumoasă în centrul său, care poate deveni chiar punctul de plecare spre împrejurimi. La Blaj, Piaţa 1848 este de fapt un parc – unde aveau loc, pe vremuri, adunările populare. Aleile parcului te poartă spre câteva dintre cele mai reprezentative obiective turistice ale orașului.
Catedrala Mitropolitană ”Sfânta Treime”
Ridicata în 1738 de către episcopul Inocentiu Micu Klein, catedrala a fost prima clădire construita în stil baroc din țara noastră, din cărămidă roșie și piatră, după schițele arhitectului vienez Anton Eckhard Martinelli. În interiorul ei și-a rostit Simion Bărnuţiu discursul epocal înaintea Marii Adunări de pe Câmpia Libertății.
Deși lăcașul de cult a fost terminat în 1749, prima slujba s-a ținut abia în 1765, din cauza că iconostasul nu fusese finalizat. Însă forma finală pe care o vezi azi dacă ajungi în Blaj a fost dată în 1837 de episcopul Ioan Lemeny, ”vinovat” pentru schimbările radicale ale catedralei (printre care și cele două turnuri, care au fost adăugate catedralei în 1836). Piesa de rezistență a Catedralei Mitropolitane o reprezintă iconostasul, cu o valoare artistică deosebită. A fost lucrat în lemn de tei de către meșterul Aldea din Târgu Mureș și pictat de sârbul Ștefan Tenetzky. Nicolae Iorga spunea despre acest iconostas că este unul dintre cele mai frumoase din ţară.
Adresa: Piața 1848 nr.1, Blaj (centrul istoric al Blajului)
Castelul Arhiepiscopal
Monument istoric și de arhitectură, Castelul Arhiepiscopal este cea mai veche clădire din Blaj, construită în partea de sud-vest a Pieței 1848. Construcția vechiului castel nobiliar a început în secolul XIII, dar a fost refăcut complet de către Georgiu Bagdi, în 1535. Castelul a reprezentat reședința multor feudali vreme de două secole, până în 1737, când a fost transformat în reședința Episcopiei greco-catolice. Aripa de nord a castelului a fost adăugată la 1842, șase ani mai târziu fiind transformat în scoală cadastrală și ulterior, scoală specială de învățători.
La ora actuala, Castelul Arhiepiscopal este reședința Mitropoliei Greco-Catolice.
Adresa: Strada P.P.Aron nr.2, Blaj
Muzeul Municipal de istorie ”Augustin Bunea”
Dacă vrei să cunoști cu adevărat istoria ”micuței Rome”, trebuie să vizitezi Muzeul de istorie ”Augustin Bunea” din Blaj. În incinta lui sunt adăpostite peste 1.500 de exponate vechi, multe din perioada neolitică și dacica – printre ele aflându-se și altarul construit în cinstea lui Iupiter Optimus Maximus. Tiparniță de lemn de pe vremea lui Petru Pavel Aron se numără și ea printre cele mai valoroase exponate ale muzeului, alături de volumul ”Strașnic” – cea mai veche carte tipărită la Blaj (1753), manuale școlare și matricole școlare vechi de peste 200 de ani.
Adresa: Strada Doctor Vasile Suciu nr. 25, Blaj
Program: 08:00 – 16:00
Câmpia Libertății
Este acel loc despre care ai citit probabil sau ai auzit vorbindu-se despre el la lecțiile de istorie; cel în care peste 40.000 de români veniți din întreaga regiune transilvană au strigat la 1848 ”Noi vrem să ne unim cu Țara”. Aici s-au adunat din nou, în 1911, peste 30.000 de români, pentru a sărbători Semicentenarul Astra, ziua memorabilă în care Aurel Vlaicu a zburat cu avionul proiectat de el pe deasupra mulțimii.
Și tot aici, pe Câmpia Libertății, a aterizat avionul care avea să aducă vestea reîntrării României în războiul pentru eliberarea Transilvaniei (la 23 noiembrie 1918). Marele Cartier General Român anunța atunci că armata română avea să treacă Carpații.
Complexul monumental cu cele 24 de busturi de bronz ale personalităților pașoptiste, pe care le poți admira în Câmpia Libertății, a fost construit în 1973 în memoria evenimentelor de la 1848, în vreme ce poarta cu cele trei statui feminine identice a fost ridicată patru ani mai târziu.
Adresa: Strada Câmpia Libertății, Blaj
Grădina Botanică
În spatele Catedralei ”Sfânta Treime” se află Grădina Botanică din Blaj, care este și cea mai veche grădină botanică din lume amenajată pe lângă o scoală secundară. A fost deschisă în 1881, cu efortul profesorului Alexandru Uilacan. Grădina adăpostește peste 500 de specii de plante originare din lume, printre care agave, aloe, copaci de ginko biloba și chiar copacul lalea.
Adresa: Piața 1848
Sursa informațiilor Blogul HotelGuru.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu