Ştiinţă pentru toţi: Un nou tezaur de denari romani a fost descoperit la Hârtop, jud. Neamţ

Marius Irimia a început anul 2016 cu o nouă descoperire: cel de-al optulea tezaur din cariera sa de detectorist. De data asta a scos la lumină 167 de denari imperiali şi o broşă medievală, care are şi acul de prindere, dar din păcate a fost „fracturată” de un plug. Experienţa pe care a trăit-o l-a marcat, însă, mai mult decât descoperirea în sine. Deşi tezaurul este foarte frumos, mai frumos chiar decât toate celelalte pe care le-a găsit până acum.

„Am găsit mai întâi tot felul de gunoaie şi potcoave şi pe urmă broşa”, ne-a declarat Marius Irimia. „Imediat am văzut dealul şi, după ce l-am urcat şi am ajuns pe terasă, am simţit o linişte totală, de parcă aş fi trecut în altă dimensiune. Trăirea asta n-am avut-o până acum. E fantastică! Am avut sentimentul că voi găsi ceva important şi am simţit că parcă-mi spune cineva să sap şi să umblu cu grijă. După jumătate de oră am găsit prima monedă. M-am speriat! Imediat am mai găsit una, iar la 50-60 cm erau toate celelalte. Un tezaur frumos, emis într-o perioadă scurtă şi aproape necirculat. Am rămas şi eu uimit de detaliile fine, până la nivel de fir de păr. După ce vor fi curăţate, monedele astea vor arăta absolut superb. Şi-mi plac foarte mult, spre deosebire de monedele medievale care nu mă încântă deloc. Uneori mă gândesc că poate cineva a murit pentru ele şi de aceea mă ajută Dumnezeu să le scot la lumină, să se liniştească sufletele celor care le-au deţinut”.

La Hârtop, Bârgăuani s-au făcut săpături, cu ani în urmă, la marginea de nord a satului, şi s-a descoperit o aşezare din eneolitic, Cultura Cucuteni. Dar tezaurul a rămas „ascuns” până luni, 11 ianuarie, când Marius Irimia l-a descoperit . Astăzi l-a predat la Direcţia pentru Cultură Neamţ.

„E nemaipomenit omul ăsta”, a declarat Rocsana Josanu, directoarea Direcţiei pentru Cultură Neamţ. „ Este şi foarte norocos, dar a şi citit mult şi ştie cum şi unde să caute. Eu mă bucur de fiecare dată când face câte o descoperire, pentru că, dacă nu se duce niciun specialist să facă săpături în zonele deja cunoscute, nu mai spun de celelalte, e păcat ca istoria să rămână îngropată în pământ”.

Sursa infomaţiilor de mai sus: http://zch.ro/111576-2/

Sursa imaginilor de mai sus: http://stiri-neamt.ro/un-nemtean-a-avut-o-senzatie-ciudata-l-a-ajutat-sa-gaseasca-o-adevarata-comoara/

Relatare descoperitorului - Marius Irimia:

"Ieri, profitând de vremea frumoasă de afară şi de liberul de la servici, m-am gândit să ies la detecţie, că cine ştie ce zăpezi mai vin…. Şi bine am făcut.
Ziua a început normal, deşi eram cam dezorientat şi nu ştiam asupra cărei locaţii să mă îndrept. Pe drum, în maşină, m-am hotărât unde trebuie să ajung şi dus am fost. Câţiva nori pe cer, dealurile pătate arareori de zăpadă, o zi perfectă de detecţie.
Prima partea a zilei a decurs foarte normal: capace de borcane, conserve, tuburi WW2, sârme, etc. Deja era trecut de ora 12 şi eu eram plin de noroi, detectorul la fel şi mai greu cu un kilogram. La un moment primesc un semnal, deja vedeam conserva sau capacul de borcan, mă apuc să sap şi din groapa am scos un fragment dintr-o broşă medievală. Pufneam de nervi ca o găsisem “tăiată” de vreun plug, pentru ca era foarte frumoasă şi foarte diferită. Eu unul nu mai văzusem aşa ceva. Insist în zona respectivă, bineînţeles înotând prin arătură, sperând să găsesc şi cealaltă bucată din broşă. La câţiva metri a ieşit şi bucata mult dorită, şi aşa am reuşit să aduc la lumină prima broşă stelată de secol XV descoperită pe raza Moldovei. Păcat că nu a fost întreagă, dar asta e. Am mai căutat prin zonă, dar nu am mai găsit nimic interesant. Oboseala începea să-şi spună cuvântul şi combinată cu arătura proaspăt dezghețată m-au făcut să-mi pierd încet, încet elanul şi să mă declar învins.
M-am întors la maşină şi ma îndreptam spre casă. Din mersul maşinii, în dreapta drumului, îşi făcea apariţia un deal care îmi captează atenţia şi trezeşte instantaneu cheful de detecţie. Parcă şi oboseala dispăruse. Trag pe dreapta şi mă hotărăsc să escaladez acel deal (mai mult o terasă), să văd ce o fi pe el. În drumul spre “Golgota mea” a trebuit să trec peste un pârâiaş, a cărui pojghiță de gheaţă am subestimat-o şi am reușit să îmi fac botezul pe anul 2016, chiar dacă trecuse Boboteaza. Cu apă într-un bocanc, înjurând de mama focului, îmi continui drumul, nelăsând nimic să mă întoarcă. După o urcare patrupedă, ajung pe terasa vizată şi ca orice fumător îmi aprind o ţigară. În timp ce fumegam, scrutez cu privirea linia orizontului şi admir Ceahlăul care se ridică deasupra unui plafon de nori, peisajul era extraordinar, iar soarele îmi încălzea plăcul trupul din care ieșeau aburi. Încep detecţia şi ……. Deodată mă simt învăluit de o linişte sufletească şi o stare reconfortantă, un sentiment foarte greu de descris în cuvinte. Eram atât de liniştit, fericit, puţin emoţionat de începusem să mă sperii de mine. Detectam şi senzația respectivă creştea în inima şi în sufletul meu. Probabil o să spuneţi că bat câmpii, dar vă rog să mă credeţi că e adevărul gol goluţ. Încet, încet, începuse să încolţească în mintea mea ideea că pe locul unde detectez trebuie să fie un tezaur. Parcă o voce Îmi şoptea în ureche : “Mergi încet şi ai grijă să nu treci peste el…ia-o încet, sistematic”. La un moment dat m-am oprit din detectat să-mi trag sufletul, gândindu-mă că nu mi se oxigenează destul creierul şi am aceste trăiri. Totul părea un déjà vu. După pauză, reiau detecţia, dar aceea stare nu dispăruse şi gândul îmi era la “tezaur”. La un moment dat prind un semnal ascuţit, dublu, exact ca cel de monedă de suprafaţă, (deţinătorii de Detech ştiu despre ce e vorba). Raţiunea îmi spunea că nu are cum să fie o monedă, în timp ce inima spera să fie şi să se confirme sentimentul de care eram stăpânit. Mă apuc de săpat cu o oarecare teamă şi scot din groapă primul denar, unul cu efigia Faustinei I. M-am aşezat în fund şi în timp ce curăţam moneda de pământ îmi spuneam că nu are cum să fie un tezaur, ca nu se poate să fie adevărat, că sentimentul e de la Coca Cola combinată cu tutun, căutând cuminte o explicație logică. Am început să tremur, creierul se lupta cu sufletul. Pe o parte îmi doream să fie un tezaur, pe de alta parte nu-mi doream, fiind speriat de sentimental de care eram învăluit. Continui detecţia şi la câţiva cm de prima monedă primesc încă un semnal ascuţit de suprafaţă. Mi-am zis că dacă e tot monedă , îmi trag un set de palme poate mă trezesc, că doar am 35 de ani, sunt prea tânăr să înnebunesc. Sap cu frică şi atenție … mai ceva ca la un focus cu sulf… încetinind voit deznodământul. Pulsul era mare, îmi simţeam inima cum bate cu putere, dar liniştea interioară şi bucuria era maximă. Parcă eram în tranşă, trecusem într-o altă dimensiune. Bineînțeles că din groapa respectivă am scos încă un denar, Antoninus Pius. M-am spălat cu zăpadă pe faţă, am fumat iaraşi, m-am uitat pe sticla de Cola să văd dacă nu e expirată, tot căutând explicaţii logice pentru trăire. Începusem să mă uit în jurul meu, parcă cineva mă urmărea, devenisem paranoic dar în acelaşi timp foarte, foarte relaxat, bucuros,dar şi speriat în draci. “Oi fi vreun pui de exoterist, parapsiholog, para p..i mele!!” îmi ziceam în gândul meu, încercând să mă amuz de mine însumi. Reîncep detecţia, jumătate din mine vroia să găsească un nou tezaur, cealaltă era total împotrivă, agățându-se tot timpul de logică şi raţiune. În acelaşi loc, la câţiva cm depărtare de moneda cu Antoninus, primesc un semnal de adâncime, clar, ascuţit, încet ca şi intensitate. Dau în cruce, la fel. Logica din mine spera să fie o conservă, inima îşi dorea tezaurul. Încep să sap scoţând încet pământul din groapă, parcă îmi săpam propiu mormânt, prelungind cât mai mult punctual culminant. După ce m-am adâncit cu lungime de cazma, bag detectorul în groapă, semnalul era tot acolo, dar de data asta puternic, clar, ascuţit. Prin faţa ochilor deja mi se derulau momentele când am descoperit “ulcica” şi îmi spuneam în mintea mea că nu are cum să se repete aşa ceva. Continui să mai sap, lărgesc groapa, totul chirurgical, până m-am adâncit cu încă o lungime de cazma. Verific pâmantul scos, linişte totală. Semnalul era tot în groapă, aparatul ţipă de mama focului. Fac o pauză de ţigară, mă mai liniştisem, dar în acelaşi timp gândul îmi era la groapă şi ceea ce putea fi în ea. Bag cazmaua în pământ şi aud un sunet asemănător cu cel scos de lopată în momentul în care încarci balast. Un scrijelit, printre pietricele. Când am dat pământul la o parte, fundul gropii s-a înverzit de monede mici, vechi, oxidate, scotând sunete când se ciocneau între ele. În momentul ăla, s-a rupt filmul, ne mai ştiind ce e cu mine. Parcă pluteam, visam, eram “stăpânul lumii”. Cu grijă am început să culeg monedele, una câte una, de parcă culegeam fragi, crescuţi la umbra unui stejar bătrân. Sentimentul ciudat trecuse, luându-i locul unul de bucurie, împlinire şi satisfacție. În total au fost 167 de denari, oxidați, dar foarte bine conservaţi. Chiar am curajul să spun că unele dintre ele sunt foarte puţin circulate sau chiar “fleur de coin”. Ce am observat, este ca marea majoritate a monedelor sunt din timpul lui Antoninus Pius, Marcus Aurelius şi Lucius Verus, bineînțeles, cu soţiile lor Faustina I şi II. Celelalte tezaure pe care le-am găsit erau bine reprezentate de perioada Traianus – Hadrianus, pe când în ăsta era până în 10 bucăți din această perioadă. Am curajul să emit ipoteza că acest tezaur nu s-a acumulat în timp, ci el a rezultat dintr-o singură tranzacție, una foarte valoroasă.
Adâncimea grupării de monede era la peste 65 de centimetri, şi dacă nu eram cu RELIC STRIKER-ul, treceam peste el, garantat.
Spor în toate!" *Corectură şi diacritice de Gligor Adrian Borza