LINK EXCHANGE

miercuri, 25 noiembrie 2015

GHID DE INFORMARE PRIVIND BUNURILE CULTURALE MOBILE RECUPERATE DE POLIȚIA ROMÂNĂ ÎN PERIOADA 2000-2015






Lansarea Ghidului de informare, activitate organizată de Poliţia Română, prin Direcţia de Investigaţii Criminale, în parteneriat cu Fundaţia Collegium XXI, însumează 15 ani de muncă asiduă împotriva traficului cu obiecte de patrimoniu.

Acest ghid reprezintă încununarea muncii depuse de specialiștii Poliției Române - care au cooperat, în unele cazuri, cu omologii lor din alte țări ale lumii - concretizată prin recuperarea a mii de obiecte de cult, care fac parte din patrimoniul cultural național și care au fost identificate pe piața neagră.

Performanțele notabile ce reies din paginile aceste lucrări s-au datorat, în primul rând, profesionalismului specialiștilor pe linia protejării patrimoniului cultural național, a efortului permanent în perfecționarea lor la standarde internaționale, precum și a unei foarte bune cooperări cu reprezentanți ai instituțiilor de aplicare a legii din întreaga lume.

În 15 ani de activitate, cuantumul celor 56.218 de bunuri culturale, recuperate de polițiștii români, se ridică la o valoare estimativă de aproximativ 4.000.000 de euro. Numai în primele 10 luni ale acestui an, polițiștii au recuperat aproape 13.000 de bunuri culturale.

Ghidul de informare privind bunurile culturale mobile recuperate de Poliția Română în perioada 2000-2015 va fi donat Bibliotecii Naționale a României, precum și altor instituții culturale din țară.

Exemple:

La data de 30 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au efectuat 6 percheziţii în judeţele Bistriţa - Năsăud şi Cluj.

Activităţile au vizat persoane bănuite de infracţiuni în dauna patrimoniului cultural naţional şi infracţiuni în legătură cu serviciul.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate 500 de bunuri arheologice, respectiv monede, unelte şi arme antice din fier şi bronz, vase ceramice, inele, brăţări care ar proveni din detecţii neautorizate în zone cu patrimoniu arheologic, precum şi patru detectoare de metale, deţinute fără respectarea prevederilor legale.

Totodată, poliţiştii au ridicat un vas din aur de aproximativ 320 de grame şi unelte, datate din epoca bronzului, bunuri arheologice susceptibile de clasare în categoria juridică Tezaur a patrimoniului naţional, evaluate la aproximativ 150.000 de lei, care ar fi fost detectate în zone cu patrimoniu arheologic de pe raza judeţului Bistriţa - Năsăud.

***

La data de 20 octombrie 2014 poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, sub coordonarea Direcţiei de Investigaţii Criminale – I.G.P.R., au efectuat 15 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Timiş (8), Caraş-Severin (2), Prahova (2), Argeş (1), Constanţa (1) şi Vrancea (1), la persoane bănuite de operaţiuni ilegale cu bunuri din patrimoniul cultural.

Acţiunea a vizat 11 persoane cu vârste între 30 şi 60 de ani, bănuite că, în perioada ianuarie 2013 - aprilie 2014, ar fi deţinut şi comercializat pe internet, piese arheologice susceptibile a fi clasate în patrimoniul cultural, care ar fi fost găsite în situri arheologice situate în judeţele Timiş şi Caraş-Severin.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor 2.267 de monede arheologice, mai multe fragmente ceramice, vârfuri de suliţe din metal, un topor din bronz, un detector de metale, precum şi 6 unităţi de calculator, 1 laptop şi 3 tablete.

În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, spălare de bani şi constituirea unui grup infracţional organizat.


Sursa informaţiilor: http://www.politiaromana.ro/ro/comunicate/ghid-de-informare-privind-bunurile-culturale-mobile-recuperate-de-politia-romana-in-perioada-2000-2015; https://www.facebook.com/PolitiaRomanawww.politiaromana.ro/posts/812171008894135.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu