LINK EXCHANGE
▼
joi, 26 noiembrie 2015
Conferinţa Podoabe din trecut. Colecţia de paftale a Muzeului Naţional de Artă al României
MNAR vă invită să participaţi sâmbătă, 5 decembrie 2015, orele 12.00, la conferinţa Podoabe din trecut. Colecţia de paftale a Muzeului Naţional de Artă al României. Evenimentul este prilejuit de editarea catalogului omonim, precum şi de amenajarea în cadrul Galeriei de Artă Veche Românească a unei expoziţii cu caracter permanent care prezintă o selecţie cu cele mai reprezentative 33 de paftale din colecţia MNAR. Conferinţa este susţinută de dr. Carmen Tănăsoiu, specialist în cadrul secţiei de Artă Veche Românească.
Întâlnirea are loc în sala de proiecţii din corpul central al muzeului (intrarea A2) şi va fi urmată de o vizită ghidată în Galeria de Artă Veche Românească, precum şi în Tezaur. Accesul se face pe baza unei rezervări prealabile prin e-mail la programari@art.museum.ro sau la telefon 021 314 81 19. Tarif: 10 lei (taxa de conferinţă).
Catalogul Podoabe din trecut este bilingv (română – engleză) şi prezintă întreaga colecţie de paftale a Muzeului Naţional de Artă al României, una dintre cele mai mari din ţară. Colecţia însumează 243 de piese, care datează din secolele XVIII – XX, toate de factură balcanică sau otomană. Sunt precizate marcajele şi tehnicile de execuţie, formele şi sistemele de închidere, dar şi tipurile de decoraţie şi nu în ultimul rând simbolistica. Cândva obiecte funcţionale, paftalele provin din ateliere greceşti, bulgăreşti, cipriote, turceşti şi româneşti. Ele sunt decorate cu sidef, perle, coral, sticlă de diferite culori, pietre preţioase în monturi aplicate sau sunt lucrate în tehnica emailului policrom.
Curatorul expoziţiei şi autorul catalogului, Carmen Tănăsoiu, va vorbi în cadrul conferinţei despre importanţa colecţiei de paftale a MNAR. Va descifra simbolurile şi ornamentele paftalelor expuse în galerie, precizând tehnicile în care au fost realizate şi dezvăluind povestea din spatele obiectelor.
Sursa informaţiilor: http://www.mnar.arts.ro/Evenimente; https://www.facebook.com/National.Museum.Art.of.Romania/photos/a.130679580326361.21790.128825600511759/1021340241260286/?type=3&theater.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu