LINK EXCHANGE

sâmbătă, 3 octombrie 2015

Emisiune numismatică dedicată împlinirii a 70 de ani de la înfiinţarea Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş

În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 5 octombrie 2015, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint dedicată împlinirii a 70 de ani de la înfiinţarea Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş.

Caracteristicile monedei sunt următoarele:
Valoare nominală: 10 lei
Metal: argint
Titlu: 999‰
Formă: rotundă
Diametru: 37 mm
Greutate: 31,103 g
Calitate: proof
Cant: zimţat

Aversul monedei prezintă sediul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, o reprezentare parţială a unui laborator din universitate, valoarea nominală „10 LEI”, stema României, anul de emisiune „2015” şi inscripţia „ROMANIA”.

Reversul monedei redă holul intrării principale în sediul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, siluetele unor absolvenţi, o reprezentare simbolică a ştiinţei medicale, inscripțiile „70 ANI”, „UNIVERSITATEA DE MEDICINA SI FARMACIE TARGU-MURES” şi „1945” - anul evenimentului aniversat.

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză.

Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.

Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 250 monede.

Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 320,00 lei.

Monedele din argint dedicate împlinirii a 70 de ani de la înfiinţarea Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş au putere circulatorie pe teritoriul României.

Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.


Sursa informaţiilor: http://www.bnr.ro/page.aspx?prid=10683 

Monedă Argint
Valoare nominală: 10 lei;
Metal: Argint 999/1000;
Greutate: 31,103 grame;
Dimensiune: diametru 37 mm;
Margine: zimțată;
Calitate: proof;
Tiraj: 250; 




Avers: sediul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, o reprezentare parţială a unui laborator din universitate, valoarea nominală „10 LEI”, stema României, anul de emisiune „2015” şi inscripţia „ROMANIA”.


Revers: holul intrării principale în sediul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, siluetele unor absolvenţi, o reprezentare simbolică a ştiinţei medicale, inscripțiile „70 ANI”, „UNIVERSITATEA DE MEDICINA SI FARMACIE TARGU-MURES” şi „1945” - anul evenimentului aniversat.



Sursa informaţiilor: http://www.bnr.ro/EmisiuniDetails.aspx?idd=2682&WebPageId=726

Un comentariu: