LINK EXCHANGE

marți, 22 septembrie 2015

Valori patrimoniale din colecţiile Muzeului Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu"


Complexul Muzeal Naţional „Moldova" Iaşi anunță organizarea expoziţiei Valori patrimoniale din colecţiile Muzeului Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu", în perioada 23 septembrie - 23 octombrie 2015, la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei - Chișinău.
Expoziţia aduce în atenţia publicului din Republica Moldova 54 de piese ce acoperă majoritatea colecţiilor din patrimoniul Muzeului Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu" din Iaşi, dintre care se disting: cutii muzicale, patefoane, gramofoane, ceasuri de buzunar, aparate de fotografiat, telefoane de epocă, maşini de scris, radiouri ş.a.
Vă invităm la un parcurs vizual, sonor şi temporal ce permite (re)descoperirea fascinantei lumi a tehnicii de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.
Expoziția este organizată în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului, care se desfăşoară în fiecare an, în luna septembrie, în întreaga Europă, la iniţiativa comună a Comisiei Europene şi a Consiliului Europei, tema anului 2015 fiind „Patrimoniul industrial şi tehnic".


Sursa informaţiilor: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=782276348548339&set=a.104513479657966.8737.100002979437641&type=1&theater

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu