LINK EXCHANGE

vineri, 19 iunie 2015

ZIUA PORȚILOR DESCHISE la Rezervația Arheologică Budureasca


Marți, 23 iunie 2015, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova organizează ZIUA PORȚILOR DESCHISE la Rezervația Arheologică Budureasca. Iubitorii de istorie și arheologie sunt așteptați la baza Rezervației Arheologice Budureasca, comuna Vadu Săpat, județul Prahova, pentru a afla mai multe informații cu privire la istoricul și cercetările întreprinse în acest important sit arheologic.
Manifestarea se adresează comunității locale, autorităților locale, județene și naționale, comunității științifice, fiind o modalitate de popularizare și punere în valoare a unui patrimoniu istoric și arheologic unic. Legătura dintre locuri, oameni şi identitatea proprie poate fi realizată prin intermediul trecutului. Valea Budureasca este un loc încărcat de istorie, de care oamenii locului trebuie să se apropie, pentru ca identitatea comunității să se fundamenteze şi pe trecutul său. În ceea ce priveşte oamenii, avem pe de o parte comunitatea cercetătorilor care de-a lungul câtorva generații au scos la iveală şi au redat contemporanității numeroase vestigii uitate; iar pe de altă parte avem comunitatea locală – oamenii locului, care au avut partea lor de contribuție la redescoperirea trecutului.
La crearea unei identități bine definite contribuie deopotrivă locurile cât şi oamenii. Identitatea este o problemă de interdependență dintre aceşti doi factori. O identitate se construieşte greu, în timp, iar pentru ca ea să fie transmisă mai departe trebuie conștientizată şi promovată. Pentru ca aceste lucruri să se realizeze trebuie atrasă comunitatea locală, implicit autoritățile locale alături de comunitatea cercetătorilor pentru a proteja şi promova monumentele istorice, care constituie o bogăție a acestor locuri.
Programul începe la ora 12.00 și se deschide prin prezentarea expoziției de sit ”Arheologia Văii Budureasca” care prezintă istoricul cercetărilor și monumentelor arheologice identificate și cercetate în Valea Budureasca. A doua parte a evenimentului va consta în dezvelirea unei plăci în memoria arheologului Victor Teodorescu, fondatorul Rezervației Arheologice Budureasca și sufletul cercetărilor întreprinse în această zonă începând cu anul 1959.


Informaţii preluate de pe pagina oficală de Facebook a Muzeului de Istorie și Arheologie Prahova.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu