Expoziția "Arme albe și de foc din colecțiile Muzeului Brukenthal"
În perioada 24.06-05.10.2015, Muzeul Judeţean "Aurelian Sacerdoţeanu" găzduiește expoziția "Arme albe și de foc din colecțiile Muzeului Brukenthal". Colecţia din care fac parte, cea de Arme şi Armuri a Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu, reuneşte piese aparţinând mai multor categorii folosite aici de-a lungul timpului. Multe sunt piesele de armament şi echipament militar ce s-au păstrat în Arsenalul medieval al oraşului, în turnurile de apărare, dar şi în panopliile patriciatului sibian și care au format într-o etapă ulterioară nucleul Camerei de arme a oraşului (Städtische Rüstkammer), înfiinţat în 1872 sub atenta coordonare a lui Carol Platz, comisar al primăriei Sibiului. Această colecţie a fost predată Muzeului Brukenthal în 1931, alăturându-se colecţiei de arme a Muzeului Societăţii Ardelene a Carpaţilor, trecut în administrarea Muzeului Brukenthal în 1920. Pe lângă aceste două colecţii, trebuie amintită şi cea aparţinând Muzeului Astra, care a fost adăugată fondului deja existent în 1950, formând ceea ce astăzi se regăseşte sub numele de „Colecţia de arme şi armuri a Muzeului Brukenthal”. Între cele aproape o sută de exponate ce vor putea fi văzute în Râmnicu Vâlcea se regăsesc piese de armament și echipament medieval, unele produse chiar de breslele din urbea de pe Cibin, dar și piese moderne, puști cu fitil sau pistoale cu cremene.
Informaţii preluate de pe pagina oficală de Facebook a Muzeului Judeţean "Aurelian Sacerdoţeanu" Vâlcea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu