LINK EXCHANGE

duminică, 3 mai 2015

Statuetă romană descoperită în perioada interbelică în castrul de la Cășeiu/Muzeul Municipal Dej



EXPONATUL LUNII MAI 2015

În perioada 4-29 mai Muzeul Municipal Dej organizează pentru public Exponatul lunii mai reprezentat de o statuetă romană descoperită în perioada interbelică în castrul de la Cășeiu de către prof. univ. dr. Emil Panaitescu.

Statueta reprezintă un Genius Augusti, datat în secolele II-III p.Chr. redat în togă, după un model mai vechi, chiar dacă în acea epocă asemenea piese de artă sunt reprezentate cu bustul nud, după cum aparereprezentat pe monede sau în statuile lui Genius Veri sau cea a unui Genius din secolul al III-lea de la Florenţa.

Statueta Geniusului expusă în muzeu, a fost realizată din calcar și are o stare de conservare bună. Nasul statuetei a fost rupt fiind întregit destul de recent. De asemenea partea superioară a cornului abundenţei este ruptă şi se păstrează un fragment, care poate fi reîntregit în zona umărului. Au mai fost rupte o bucătă mică din mantie şi jumătate din patera (castronul de libații). În partea inferioară a picioarelor, piesa a fost întregită. Înălțimea totală este de 82 cm, din care postamentul este de 6,5 cm, iar lăţimea acestuia de 38cm și adâncimea 17 cm.

Noțiunea de Genius, în epoca romană, se referea și la o divinitate cu atribute canonice și domenii de competență clar delimitate. Genius-ul este apropiat de grecescul daimon, un fel de spirit păzitor, protector, însoțitor al unui om, un companion spiritual sub tutela căruia acesta trăia.

Geniusul aflat în Muzeul Municipal Dej reprezintă o piesă prin care soldații romani din castrul de la Cășeiu își arătau adorația față de persoana împăratului. Geniusul are un port ancestral, folosit în caz de sacrificii sau la război.
Prezentarea exponatului şi deschiderea expoziţiei va avea loc luni, 4 mai 2015, la ora 11,30.
Informaţii preluate de pe pagina oficială de Facebook a
Muzeului Municipal Dej.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu