LINK EXCHANGE

marți, 12 mai 2015

Muzeul Consumatorului Comunist – primul din Europa de Est – se va deschide la Timişoara


Dacă ați trăit zilele Epocii de Aur, sigur vă amintiți sacoșele de rafie cu care își țineau oamenii loc la cozile pentru alimente, sticlele de lapte în cadrul de sârmă, mirosul țigărilor Carpați sau Amiral, sifoanele, mileul și peștele de sticlă de pus pe TV-ul alb-negru, șamponul Larex sau paharele ”turist”. Dacă ați copilărit în regimul comunist, cuburile de carton desenat, păpușile Arădeana, pufarinele sau cântecele pionierești nu ar trebui să vă fie străine. Pentru un occidental însă, toate acestea sunt relicve ale unei lumi necunoscute, ciudate, aproape de neînțeles. La Timișoara va fi inaugurat unicul Muzeu al Consumatorului Comunist, din Estul Europei.
”Este destinat străinilor, turiștilor, copiilor, bunicilor. Înainte de ’89 ne-am mirat noi de ce aveau ei, acum să se mire ei de ce aveam noi”, declară inițiatorul Muzeului Consumatorului Comunist, Ovidiu Mihăiță, artistul care a fondat, în urmă cu 10 ani, primul teatru independent în Timișoara, Auăleu Teatru.

Amenajat sub forma unei locuințe ”obișnuite” din Epoca de Aur, cu sufragerie, camera copiilor, bucătărie, debara, baie ș.a.m.d., Muzeul Consumatorului Comunist, cuprinde ” tot ce aveau românii acasă”: obiecte de uz casnic și decorativ de producție românească, mobilier, bunuri provenite din marfa de contrabandă, obiectele handmade ale vremii, îmbrăcăminte și accesorii de vestimentație, încălțăminte, articole de uz casnic, electrocasnice, jocuri, jucării, casete audio, discuri vinil, produse cosmetice, papetărie.

Nimic nu lipsește patrimoniului Muzeului Consumatorului Comunist, de la păpușile Arădeana, la țigările Carpați și Amiral, de la discurile și casetele cu muzică pionierească, la sticlele de lapte și de bere, sacoșele de rafie ”de ținut rând la Alimentara” sau săpunurile Cheia. Muzeul va fi interactiv, vizitatorii vor putea vedea, atinge, folosi obiecte care au traversat epoca comunistă, vor putea răsfoi ziarele, revistele, almanahurile vremii, vor asculta muzică patriotică, iar copiii se vor putea distra cu jucării.

”Debarasați-vă debaraua!”

Este sloganul sub care Ovidiu Mihăiță îi invită să devină cofondatori ai Muzeului Consumatorului Comunist pe toți cei care au păstrat, în cotloane nostalgice, relicve, fantome, obiecte ale epocii, demne de a fi expuse, lărgind astfel patrimoniul muzeului.

Muzeul Consumatorului Comunist este o inițiativă culturală privată, realizată din donații, sponsorizări, din investiția inițiatorului său și prin efortul a numeroși voluntari implicați în proiect. Muzeul nu are caracter politic sau ideologic. Scopul său principal este de a recupera memoria pierdută a obiectelor epocii socialiste și de a lansa în circuitul public un obiectiv turistic original, un nou ”hotspot” al Timișoarei. Accesul publicului va fi liber. Vizitatorii vor putea face donații și vor putea primi suveniruri comuniste.

Muzeul Consumatorului Comunist este amenajat în imobilul de pe strada arh. Szekely Laszlo nr.1, Timișoara, în ”subteranele” Teatrului Auăleu și ale Scârț -loc lejer, spațiul devenind astfel o ofertă culturală unică în România, edificiul care găzduiește un teatru și un muzeu, ambele independente.

Inaugurarea Muzeului Consumatorului Comunist va avea loc sâmbătă, 16 mai 2015, între orele 16-23.
 
Informaţii preluate de aici: http://www.tion.ro/muzeul-consumatorului-comunist-primul-din-europa-de-est-se-va-deschide-la-timisoara/1533459

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu