LINK EXCHANGE

miercuri, 22 aprilie 2015

Satul Araci din Țara Bârsei - pe urmele unei monografii



Muzeul de Etnografie Brașov în colaborare cu Muzeul Național Secuiesc și Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe vă invită joi, 23 aprilie 2015, orele 12.00, la vernisajul expoziției „Satul Araci din Țara Bârsei - pe urmele unei monografii” și lansarea publicației „Araci, Repere monografice”, autor Cătălin-Florin Vlădărean. Evenimentele vor avea loc la sediul muzeului din B-dul Eroilor 21 A.

Localitatea Araci, aflată pe malul drept al Oltului, face parte din grupul de sate din Țara Bârsei cu populație multietnică, români și maghiari, care păstrează până în zilele noastre urme ale tradițiilor locale.
Mergând pe urmele monografiei localității Araci, în câteva deplasări de teren, în colaborare cu Muzeul Național Secuiesc și Muzeul Carpaților Răsăriteni din Sf. Gheorghe, am inițiat o documentare privind specificul tradițiilor acestui sat.
Românii din Araci s-au remarcat prin personalități de seamă, printre care amintim pe Nicolae Colan, mitropolit al Ardealului, Aurel Nistor, protopop, participant la Adunarea Națională de la Alba Iulia în 1918 sau Romulus Cioflec, profesor și scriitor, în memoria căruia a fost deschisă publicului, casa memorială Romulus Cioflec din Araci.
Pe de altă parte, maghiarii din Araci s-au evidențiat prin măestria cusăturilor și încondeierea ouălor, meșteșuguri aduse la rang de artă.
Localitatea Araci, aflată în apropierea Brașovului dar și a renumitei stațiuni Vâlcele, a resimțit de timpuriu, influența mediului urban, reflectată în arhitectură, modul de viață al locuitorilor, port și obiceiuri.

Vă așteptăm!
 
Informaţii preluate de pe pagina oficială de Facebook Muzeului de Etnografie Brașov

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu