LINK EXCHANGE

luni, 6 aprilie 2015

Expoziție "Grota de la Nucu-Bozioru. Un monument unic de artă preistorică"


Muzeul Judeţean Buzău, instituţie de cultură subordonată Consiliului Judeţean Buzău, inaugurează expoziţia Grota de la Nucu-Bozioru. Un monument unic de artă preistorică.

Spectaculozitatea monumentului situat pe teritoriul comunei Bozioru (jud. Buzău), la poalele masivului Crucea Spătarului, într-o zonă împădurită, este dată de reprezentările de pe pereţii grotei. Sunt redate arme, diverse simboluri preistorice, dar şi inscripţii şi simboluri creştine. Cele mai importante au fost realizate în preistorie, într-un interval cuprins între începutul mileniului III – prima jumătate a mileniului II a. Chr., fiind identificate 137 de reprezentări, majoritatea pumnale. Acestea au fost realizate prin gravare în gresia moale, după modele originale, respectându-se probabil un anumit plan.

Grota de la Nucu reprezintă un fenomen foarte rar, reprezentări de arme gravate în interiorul unei grote fiind unice în Romania și chiar sud-estul Europei. Gravuri asemănătoare au mai fost descoperite în Peninsula Iberică, Franța, Italia și Maroc.

Nu numai gravurile de pe pereți ci însăși regiunea din împrejurimi arată că grota a fost în epoca preistorică, în evul mediu și în epoca modernă un loc de spiritualitate, un loc încărcat de sacralitate. În epoca medievală, sec. XVI – XVIII, grota a fost utilizată ca lăcaș de viețuire a unor sihaștri, suferind o serie de modificări. La intrarea în grotă au fost cioplite locașuri pentru ușă și acoperiș, iar în interior pentru o structură de lemn, folosită probabil ca pat. Remarcabil este faptul că simbolurile (cruci, monograme) și inscripțiile creștine au fost gravate printre și peste reprezentările preistorice, acestea nefiind distruse.

De altfel, pe o parte și de alta a masivului în care se află și grota de la Nucu, au fost identificate alte opt așezăminte rupestre, bisericuțe și chilii săpate în stâncă, toate fiind în legătură directă cu începuturile răspândirii creștinismului și a vieții monahale în zona Buzăului.

Expoziţia reuneşte un bogat material ilustrativ reprezentând grota şi împrejurimile, dar şi piese din epoca bronzului (cultura Monteoru) descoperite în zonele apropiate.

Vernisajul va avea loc marţi, 7 aprilie 2015, ora 12.00, în cadrul Muzeului Chihlimbarului, com. Colţi, jud. Buzău.
 
Sursa imformaţiilor: http://www.muzeubuzau.ro/index.php/evenimente/154-expozitie-grota-de-la-nucu-bozioru-un-monument-unic-de-arta-preistorica.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu