LINK EXCHANGE

vineri, 16 ianuarie 2015

Unde găsești aur în apele României

"Aurul extras de om la începuturile istoriei (utilizarii sale) provenea din depozite aluviale, adică din zăcăminte secundare, din cel puţin două cauze: pe de o parte, culoarea şi luciul caracteristice, gratie inerţiei sale chimice, au atras atenţia omului primitiv, iar pe de altă parte, în zacamintele aluvionare, aurul atinge în general concentraţii mai mari decât în zăcămintele primare, deoarece procesele de dezagregare, transport şi eroziune, la care se adaugă greutatea specifica şi stabilitatea chimică ridicate, au determinat concentrarea sa în aluviunile râurilor, fapt ce a permis o valorificare artizanală. Mult mai târziu, aurul a fost găsit în geodele de cuarţ din filoanele aurifere, care apăreau la zi, şi ca urmare a început cea de a doua etapă în istoria extracţiei aurului, mineritul.
Zăcămintele secundare se formează pe seama celor primare, în urma dezagregarii şi alterării minereurilor aurifere. Materialul rezultat a fost transportat, apoi depus, aurul concentrându-se alături de mineralele cu greutate specifică, numite minerale grele.
Zăcămintele secundare de aur sunt importante din punct de vedere economic, ponderea lor în ceea ce priveste aportul la cantitatea de aur extrasă la nivel mondial fiind de aproximativ 50% în cazul paleoplacersurilor, şi sub 7% daca se discuta de aurul aluvionar.
Descoperirea aurului în pietrişurile şi nisipurile bazinelor râurilor şi pârâurilor a avut loc în jurul anului 4000 î.Chr., însă există cercetatori care o plasează mult mai timpuriu în jurul mileniului VII. Dovezile arheologice directe plaseză începuturile exploatării aurului aluvionar în jurul anului 3000 î.Chr. în India, 1765 î. Chr. în China, 1400 î.Chr. în Europa, 1200 î.Chr. în Peru, 1122 î.Chr. în Corea şi 900 î.Chr. în Indonezia. Oricum există părerea cvasiunanimă că aurul nativ este primul metal remarcat de om pe suprafaţa scoarţei terestre.
Colectarea aurului din aluviuni a permis utilizarea lui alaturi de chihlimbar şi agat la confecţionarea bijuteriilor neolitice. De altfel, şi primele obiecte de aur ale civilizaţiilor antice au fost lucrate integral din metal nativ. Mitologia greacă aminteşte în acest sens “expediţia argonauţilor în ţinutul Colchidei pentru aflarea lânei de aur”.
Descoperirea aurului în aluviunile unor râuri a creat premisele exploatării acestora şi a descoperirii de noi zacaminte.
În istoria mai recentă a omenirii, aurul aluvionar avea să joace din nou un rol esențial, descoperirea lui în anumite zone ale Globului fiind la originea declanșării celebrelor “febre ale aurului”, care le-au adus bunăstare și progres; un moment crucial în istoria exploatării aurului l-a reprezentat descoperirea în anul 1848 a primei pepite de aur pe Valea Sacramento, la Sutter's Mill (California). Aceasta a declanşat aşa numita “febra a aurului californian’’, care s-a extins ulterior şi în Nevada, implicând peste o jumătate de milion de oameni. Ca urmare a acestei activităţi miniere intense, între 1849 şi 1869 producţia de aur a Californiei a variat între 77 şi 93 t anual.
“Febra aurului australiană” (sau “victoriană”) a început în anul 1851, odată cu descoperirea primului zăcământ de aur aluvial, în apropiere de Bathurst (New South Wales).
În anul 1896 se declanşează cea mai dramatică si importantă febră a aurului din istorie, cunoscută sub numele de “febra aurului din Klondike”. Deşi unii autori menţionează că în zonă au fost descoperite placersuri aurifere începând cu anul 1893, oficial se consideră că febra a fost declanşată de descoperirea unei pepite de aur în intestinele unui peşte pescuit din râul Tabbit Creek, afluent al râului Yukon, regiunea Klondike, la graniţa dintre Alaska şi Canada.
Pe harta substanţelor minerale utile din România, publicată de Institutul Geologic al României în anul 1984, sunt figurate doar cinci areale cu ocurenţe de aur aluvionar, respectiv Pianu, situat la nordul Munţilor Sebeş, Cibin Olt - pe rama nordică a Carpaţilor Meridionali, Râureni, situat pe rama sudică a Carpaţilor Meridonali, Valea Arieşului din Munţii Apuseni şi Nera/Bozovicidin Munţii Banatului.

 Granule de aur aluvionar inechigranular de pe valea Oltului 

Astfel de ocurenţe sunt mult mai numeroase, extragerea aurului din aluviunile râurilor a fost o activitate larg răspândită pe teritoriul României de-a lungul istoriei. Activitatea a început în perioada pre-romană şi a continuat, cu intermitenţe, până la începutul secolului XX. Analizând şi sintetizând informaţii din diverse surse geologice şi istorice, Tămaș-Bădescu (2010) a numărat peste 125 de zone cu ocurenţe de aur aluvionar ce au fost exploatate în decursul istoriei pe teritoriul României: ”Contextul geologic al Romaniei a fost favorabil formării unor depozite aluvionare purtătoare de aur (...), regimul climatic şi pluviatil au favorizat activitatea de recuperare a aurului din aluviunile râurilor, în special în zona Transilvaniei”.
Aurul aluvionar se găseşte în România în terasele cu pietrişuri şi nisipuri de la Valea lui Stan, Pianu de Sus, Cândeşti, în nisipurile văilor ce străbat regiuni aurifere: Olt, Jiu, Nera, Argeş, Bistriţa Aurie, Mureş, Arieş, Ampoi, Geoagiu, Sebeş, Someşul Cald, Someşul Mic, Someşul Mare, Crişul Alb, Crişul Negru, Strei, Lotru, Olăneşti, Buzău, Ialomiţa, etc.

 Aur aluvionar ce au fost exploatat în decursul istoriei pe teritoriul României (Tămaș-Bădescu)

Pentru Epoca Bronzului, se semnalează spălătorii de aur la: Borlova, Bolvaşniţa, Turnu, Valea Mare şi Oraviţa în Banat; Găina, Balomireasa, Vidra, Bistra, Câmpeni, Roşia Montană, Sălciua, Caraci, Barza, Criscior, Ruda, Săcărâmb şi Someşul Rece în Mţii Apuseni; Băiţa, Cavnic şi Băiuţ în zona Baia Mare; Atid şi Lupeni (Harghita), Lupoaia (Beiuş), etc. Din cele 137 de spălătorii de aur din Transilvania, 73 sunt datate în Epoca Bronzului (Halstatt).
Cercetările arheologice relativ recente arată că începuturile activităţilor de exploatare şi prelucrare organizată a aurului aluvionar din centrul şi vestul Transilvaniei aparţin Neoliticului târziu, cca. 2800-2500 î.Chr. Arheologii indică mai mai multe situri din Transilvania şi Banat în care au fost găsite evidenţe ale activităţii de spălare a aurului din aluviuni în Epoca Bronzului, o activitate destul de răspândită.
Mai jos se poate studia harta cu siturile exploatărilor aluvionare de aur din perioadele preromană, romană şi evul mediu aflate pe teritoriul României. Siturile au fost documentate arheologic sau istoric (compilaţie din mai multe surse, după Tămaş-Bădescu.


Cel mai vechi obiect legat de exploatarea aurului descoperit in România este considerat a fi covata din lemn pentru spălarea aurului de la Căpuş, în judeţul Maramureş, ce datează din Epoca Bronzului târziu (1300-1200 î.Chr.).
După 1990, la nivel național a fost desfășurat un program de probare a aluviunilor râurilor, în zonele cu balastiere. S-au reconfirmat rezultatele obținute cu ocazia activităților de prospecțiune și explorare desfășurate de geologi înainte de 1989, potrivit cărora aurul este prezent în aluviunile râurilor ale căror afluenți drenează zone cu mineralizații aurifere cunoscute, exploatate sau nu până azi. Conținuturi interesante de aur au fost obținute în aluviunile râurilor ale caror afluenți drenează zone cu mineralizații de tip shear zone (asociate unor zone de forfecare), cum sunt cele din Carpații Meridionali. Rezultatele acestui program de probare a aluviunilor recente ale unor râuri din România, exploatate pentru materiale de construcţie le gasiti in harta (Tămaş-Bădescu) de maijos:


Deşi rezultatele obţinute par promiţătoare, în urma unei probări sistematice efectuate în perioada 1990-1992 pe materialului prelucrat în staţiile de sortare (balastiere) amplasate pe râurile Mureş (între localităţile Galaţiu şi Dobra), Strei (între Subcetate şi Băcia) şi Crişul Alb (lânga Rapsig), măsuratorile au dat conţinuturi slabe.
Astfel, conţinutul mediu de aur la alimentare (ce reflectă conţinutul mediu de aur în depozitul aluvionar recent) în staţiile de sortare menţionate, s-a situat între 0,0018- 0,0373 g/t. Conţinutul mediu de aur la alimentare în balastiera de la Captalani a fost de 0,007 g/t, iar in balastiera de la Vinţu de Jos de 0,0229 g/t. Conform Tămaş-Bădescu, diferenţele se datorează atât modului în care s-a raportat conţinutul de aur (la întregul volum de material extras sau la volumul unei fracţii granulometrice), cât şi existenţei unor deficienţe privind recuperarea aurului în cadrul staţiilor de sortare şi calitatea aluviunilor (zonele cele mai favorabile pentru acumularea aurului nu corespund cu zonele în care se acumulează aluviunile ce îndeplinesc cerinţele calitative privind exploatarea lor ca materiale de construcţie).

Valea Oltului

Brana (1958) menţionează că aurul a fost găsit în aluviunile cuaternare din lungul Văii Oltului, provenind în cea mai mare parte din M-ţii Lotrului, unde se găsea ca ”firişoare de aur”, în Valea Baranga (afluent al p. Ruda, ce se varsă în Olt), în SE comunei Bercioiu, Valea Bisericii, la sud de Găeşti, în malul stâng al Oltului (aici au fost spălate nisipuri cu cca 0,5 g Au/m3), la SE de Gura Văii, la sud de Fedeleşoiu, Lespezi Fedeleşoiu şi la Râureni, începând din Malul Cucoanei în sud (0,2 g Au/m3).

 Aur aluvionar de pe Valea Oltului

Aurul şi alte minerale grele din aluviuni (ilmenit, magnetit, granaţi) provin din spălarea acumulărilor din cristalinul Munţilor Făgăraş, cum este cazul ocurențelor enumerate mai sus, dar și din Bazinul Transilvaniei (Borcoş et al., 1984). În legătură cu această ultimă sursă a aurului din lungul Văii Oltului, foarte interesant este că Haiduc (1940) arată că ar fi putut exista în trecut exploatări ale aurului aluvionar la 15 km SE de Mediaș, odată ce pe harta Marelui Stat Major Ungar, la foaia Dumbrăveni, se poate identifica localitatea Sasz-Zalatna=Slanga (>slavon. zlato=aur), iar pe dealurile satului Mazărea se vede inscripția “Auf dem Goldgruben”. Din punct de vedere morfologic, aurul apare ca solzişori, fluturaşi, foiţe în masa unor granule de cuarţ, aur pulverulent.
Zăcămintele de aur se găsesc în nisipurile şi pietrişurile vechilor cursuri ale Oltului ce apar sub formă de terase. În trecut, aurul aluvionar s-a exploatat intens, dovadă fiind nume de comune ca Aurari, Ruda, Rudari, dar încă din 1940 Haiduc nu dădea activităţii de exploatare prea mari şanse de rentabilitate. Câțiva ani mai târziu, în 1958, Brana va avea o altă opinie, propunând o mai temeinică explorare geologică a acestor aluviuni pe viitor, nu numai pentru aur, ci şi pentru alte “minerale rare”. Fineţea aurului din aluviunile situate de-a lungul Văii Oltului este de cca. 888,8‰ aur şi 111,2‰ argint (Haiduc, 1940). 

Munţii Sebeş

Haiduc (1940) consemnează “nisipurile şi pietrişurile aurifere ce provin de aici” – adică M-ţii Sebeş , care au fost exploatate mai ales pe vremea romanilor, dar şi în vremurile mai recente, uneori cu bune rezultate. Sunt descrise destul de amănunţit şi localizate precis, în nordul M-ţilor Sebeş, cca. 4-14 km latime și paralel cu aceștia 18-19 km, între comunele Pianul de Sus, Cioara, Șibot, Sebeşul Săsesc, Petrifalău şi Câlnic. Grosimea aluviunilor variază între 0,3-6 m. Cele mai importante sectoare au fost pentru istoria exploatării aurului aluvionar, la Dealul Mare, Pianul de Sus şi Cioara, unde “nisipurile aurifere au fost de nenumărate ori întoarse şi spălate pe hurcă şi alese cu şaitrocul. Aurul are o fineţe de 905‰, găsindu-se uneori pepite de zeci de grame greutate”. La SE de Dealul Mare, pietrișurile conțin 0,4-1,5 g/t aur, dar au existat și zone mai bogate, care au fost deja exploatate. Regiunea dintre Pianu de Sus și Cioara a fost exploatată, extrăgându-se 0,1-0,9 g/t aur fin.
La Pianul de Sus există un câmp metalogenetic cu aur aluvionar, unde aluviunile de pe Valea Pianul de Sus conţin acumulări detritice de aur, sub formă de grăunţi, plăcuţe, solzi, cuiburi, rar pepite, diseminate în nisip, cărora li se asociază ilmenit, magnetit, hematit, zircon, rutil, pirită, granaţi, apatit, si chiar platina nativa, etc. Originea metalelor este în şisturile cristaline ale zonelor de forfecare din Mt. Sebeş şi în rocile eruptive din zona nordică a acestora. Finețea aurului în aluviuni este de 902-908‰. Exploatarea aluviunilor aurifere din M-ții Sebeș era deja abandonată în 1940.

Valea Streiului

Ocurențele cu aur aluvionar au fost descoperite în albia inferioară a Streiului. Aluviunile au fost în parte exploatate pe porțiunea din apropiere de Simeria în anii 1909-1914 de Heinrich Paikert. Haiduc (1940) constată că aurul seamănă perfect cu ''acela din șisturile cristaline ale Carpaților Meridionali''. Originea aurului este în rocile M-ților Sebeş și Poiana Ruscă. Exploatarea aluviunilor aurifere din Valea Streiului era abandonată în 1940 (Haiduc, 1940).

Valea Jiului

Despre aluviunile aurifere din Valea Jiului se vorbește în literatura de până în 1940. Sursele geologice ale aurului aluvionar sunt M-ții Lotrului şi M-ţii Cimpii, de unde este adus de afluenții Jiului de Est şi Jietului. Exploatarea aluviunilor aurifere din Valea Jiului era abandonată în 1940.

Munţii Apuseni

În Munții Apuseni Haiduc (1940) separă două tipuri de aluviuni aurifere:
- aluviuni aurifere provenite din zăcăminte aurifere
- aluviuni aurifere provenite din prelucrarea minereurilor aurifere, cu exploatarea cărora se îndeletniceau oamenii sărmani ai Apusenilor, pe care autorul îi vedea pe lângă șteampuri că triau nisipul, spălau noroiul și extrăgeau aurul pe petice de lână sau cu hurca.
Haiduc (1940) amintește și alte aluviuni aurifere importante în trecutul istoric, cum sunt cele din lungul Crișurilor, Ampoiului, Mureșului.
Aurul din aluviunile cuaternare din lungul Văii Arieşului provine din zăcămintele de la Baia de Arieş şi Roşia Montană şi din mineralizaţiile de tip shear zone (asociate cu zone de forfecare) din M-ţii Apuseni.
În aluviuni, aurul se găseşte alături de pirită, ilmenit, granaţi, zircon, amfiboli, sau piroxeni, cuarţ, sfen, magnetit, epidot, zoizit, monazit, rutil, staurolit, apatit, turmalina, kianit, anatas, cassiterit, sfalerit, galenă.
În lungul Mureșului a fost efectuată între anii 1909-1914 o activitate de explorare cu rezultate slabe.

Bibliografie pentru articol: "AURUL ALUVIONAR din ROMÂNIA: SURSELE ŞI IMPORTANŢA GEOLOGO-ARHEOLOGICĂ", Şef departament DFNA, Dr. Florin Constantin
Responsabil Proiect Dr. Bogdan Constantinescu; Întocmit, Conf. Univ. Dr. Antonela Neacsu."


Articol preluat integral de pe websiteul: http://hartacomorii.blogspot.ro/2013/09/unde-gasesti-aur-in-apele-romaniei.html

Mici corecturi de Gligor Adrian Borza!

2 comentarii: