vineri, 7 iunie 2019

Simpozionul "ArheoVest": Interdisciplinaritate în Arheologie, Ediția a VII-a: In Honorem Prof. Univ. Dr. Sabin Adrian LUCA







Asociația ArheoVest Timișoara şi Universitatea de Vest din Timișoara, organizează, în data de 23 noiembrie 2019, Simpozionul "ArheoVest": Interdisciplinaritate în Arheologie, Ediția a VII-a: In Honorem Prof. Univ. Dr. Sabin Adrian LUCA.
Festivitatea de deschidere va avea loc sâmbătă, 23 noiembrie 2019, în Amfiteatrul A01 al Universității de Vest din Timișoara începând cu ora 9.
Anul acesta participanții se pot înscrie cu comunicări în cele două secțiuni ale simpozionului:
-Arheologie,
-Metode interdisciplinare.
Lucrările vor fi tipărite la JATEPress Kiadó, Szeged, HU într-un volum special "In Honorem Prof. Univ. Dr. Sabin Adrian LUCA ". Lansarea volumului va avea loc în data de 23 noiembrie 2019, fiecare autor, care participă și la lucrările simpozionului, primind gratuit un volum în mapa de însoțire.
Se poate participa la simpozion și cu o altă temă decât cea a studiului propus spre publicare în volum. În fapt, puteți trimite un studiu spre publicare chiar dacă nu participați la simpozion ori puteți participa la simpozion fără a trimite un studiu spre publicare în volum.
Cazarea și masa vor fi asigurate de către organizatori. În cazul în care lucrarea are mai mulți autori, organizatorii suportă cheltuielile unei singure persoane.
Pentru înscriere, norme de publicare și alte informații utile, vă rugăm să vizitați http://www.arheovest.com/ro/simpozion.html
Contact: simpozionarheovest[at]gmail.com
Vă așteptăm cu mult drag!
Proiect realizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş și a Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş.



Sursa informațiilor aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu