marți, 17 iulie 2018

Apariție editorială: Graves of Avar military chiefs in Transylvania/ Morminte de șefi militari avari din Transilvania







Graves of Avar military chiefs in Transylvania/ Morminte de șefi militari avari din Transilvania
- - -
„Istoria elitelor este un domeniu de cercetare relansat după 1989 în istoriografia română, remarcându-se preocupări care, pornind de la modele de cercetare diverse, au adus contribuții importante în direcția reconstituirii istoriei elitelor nobiliare, burgheze, intelectuale, clericale, comuniste etc. Explorarea acestui domeniu se dovedește astfel deosebit de generoasă și interesantă pentru toate perioadele istorice. Cartea de față urmărește evidențierea elitelor militare avare din secolele VII-VIII, din Podișul Transilvaniei.
În istoriografia transilvăneană referitoare la Evul Mediu timpuriu, subiectul Morminte de șefi militari avari este unul inedit, în comparație cu alte spații geografice din Europa, pentru care există numeroase studii în care se tratează aspecte referitoare la stratificarea socială și identificarea elitelor, inclusiv a celor militare din cadrul comunităților umane.
În cercetarea întreprinsă am avut în vedere o serie de repere teoretice referitoare la definirea elitelor militare în Imperiile stepelor din Evul Mediu timpuriu. Nu mi-am propus să le dezvolt în detaliu, însă le-am utilizat în interpretarea inventarelor funerare ale mormintelor avare, pentru plasarea persoanelor în rândul „șefilor militari” sau doar a războinicilor de rând pe de o parte, iar pe de altă parte, pentru stabilirea statutului pe care l-au avut „șefii militari” din Transilvania în ierarhia militară a Khaganatului avar.
Acest demers, așa cum sugeram mai sus, are la bază studierea cimitirelor avare care furnizează prin inventarul funerar date importante privind evidențierea șefilor militari și politici ce au făcut parte din elita avară. De ce doar mormintele și nu și așezările din Transilvania? Aceasta pentru că la nivelul așezărilor cercetate până acum în Depresiunea Transilvaniei, foarte puține de altfel, nu există date care să permită extragerea unor informații referitoare la elitele din cadrul comunităților respective.” - fragment din Argument



Sursa informațiilor Editura MEGA.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu