miercuri, 21 iunie 2017

Școala de vară - Păsările prietenii noștri fără frontiere



Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îi invită pe cei mici la cel de-al doilea modul al Școlii de Vară, intitulat „Păsările – prietenii noștri fără frontiere”, organizat în perioada 3 – 7 iulie 2017 în Sala Atelier a Muzeului și susținut de către doamna Dr. Angela Petrescu.

În Bucureşti şi peste București trăiesc şi trec în zbor peste 260 de specii de păsări. Câţi dintre noi am ridicat privirea spre cer ca să le descoperim? Câţi ne-am oprit câteva minute să le urmărim sau să le ascultăm? Manualele de zoologie ne arată că se cunoaşte totul despre aceste fiinţe, dar noi vă asigurăm că nu este clipă în care, urmărindu-le, să nu vă surpindă. Ca să le puteţi aşeza lângă sufletul vostru, ca să vă bucure trebuie să le cunoaşteţi, aşa că vă invităm la Muzeu, timp de o săptămână, să fim împreună „păsărari amatori”, să învăţăm să le privim, să le descoperim viaţa şi numele, să le ascultăm cântecul şi să le cunoaştem necazurile.

Împreună vom descoperi păsărelele care-şi fac cuiburile lângă casa noastră, în parcul sau pădurea din apropiere ori pe lacurile sau bălţile din Bucureşti. Cursul se desfăşoară afară, în grădina muzeului şi alte parcuri vecine din București.Voi trebuie doar să veniți cu bucurie și cu dorința de a învăţa, iar noi vă oferim materialele de care aveţi nevoie „la păsărit”.

Cursul care se desfășoară zilnic între orele 10:15 și 12:15 se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani iar taxa de participare este de 150 lei/persoană sau 250 lei/2 frați.

Înscrierea participanților se poate face pe adresa de e-mail: info@antipa.ro, în limita a 15 locuri/modul.

Vă așteptăm cu drag!

Detalii: pe pagina de Facebook a Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa": www.facebook.com/muzeulantipa.


Sursa informaţiilor Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu