marți, 28 februarie 2017

Costumul popular femeiesc din Bucium, exponatul lunii martie la Muzeul din Alba Iulia. Miercuri, vernisarea expoziției



Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia prezintă miercuri, de la ora 11:00, exponatul lunii martie. Este vorba despre Costumul popular femeiesc din Bucium.

“Exponatul ne introduce în lumea portului popular tradiţional din zona Buciumului. Aici, date fiind nevoile şi posibilităţile localnicilor, mai mult ca în alte zone, confecţionarea anumitor piese de îmbrăcăminte şi încălţăminte a revenit în seama unor lucrători specializaţi.

De remarcat că în pofida tuturor piedicile puse de breslele orăşeneşti, în satele buciumane iau amploare, încă din secolul al XVI-lea, o serie de meşteşuguri precum: cojocăritul, tăbăcitul, cizmăria, croitoria etc”, transmit reprezentanţii muzeului.

De asemenea, o trăsătură caracteristică a portului buciumănesc, legată de influenţa exercitată de îmbrăcămintea orăşenească şi de posibilităţile materiale ale populaţiei, este apariţia lenjeriei, cât şi tendinţa de suprapunere a unor piese similare de port, potrivit sursei citate.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Alba şi Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.


Sursa informaţiilor Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia.

Barza albă (Ciconia ciconia)



Exponatul lunii martie la Muzeul de Științele Naturii Roman- Barza albă (Ciconia ciconia) . Vestitor al primăverii, această pasăre își face prezența în zona noastră din martie și până la sfârșitul lunii august.


Sursa informaţiilor Complexul Muzeal Judeţean Neamţ.

Exponatul Lunii Martie - Muzeul Judeţean Teleorman: Farfuria medievală de la Zimnicea



Muzeul Judeţean Teleorman, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Teleorman, organizează joi, 2 martie 2017, deschiderea Exponatului Lunii Martie. Pentru această lună a fost propus publicului vizitator un obiect aflat în patrimoniul instituţiei care aparţine tezaurului naţional - Farfuria medievală de la Zimnicea.
Realizare artistică excepţională, farfuria prezentată este lucrată din pastă fină, bine arsă şi smălţuită. Provine, cel mai probabil, dintr-un atelier aflat în nordul Bulgariei (în zona Târnovo), prezenţa sa fiind o consecinţă a schimburilor comerciale ale Ţării Româneşti cu Ţaratul Bulgar. Tot câmpul central al obiectului este acoperit cu o reprezentare realistă a unui porumbel, redat în tehnica decorului sgraffito prin linii drepte şi curbe incizate, cu aspect de haşuri şi împunsături. Pasărea are capul în profil întors spre stânga, cu corpul frontal şi aripile deschise. Atât în partea dreaptă cât şi în stânga, este înconjurată de câte o acoladă formată din cârlige spiralice.
Farfuria a fost descoperită în campania de cercetări arheologice desfăşurată în anul 1949, într-unul dintre cele aproximativ 150 de bordeie ale aşezării medievale datată în perioada sec. XIV - începutul sec. XV, ce a suprapus situl din epoca fierului cunoscut sub numele de „Cetate” şi aflat în marginea de sud-vest a oraşului Zimnicea.
Exponatul Lunii Martie 2017, dincolo de valoarea sa de patrimoniu, este important deoarece reprezintă exponatul cu nr. 100 al proiectului Exponatul lunii. Acest ciclu expoziţional, iniţiat în martie 2008, a fost conceput ca o serie de micro-expoziţii derulate lunar, cu excepţia lunii ianuarie când are loc retrospectiva anului precedent. Iniţierea unui asemenea proiect s-a făcut, în primul rând, din dorinţa de a împărtăşi vizitatorilor noştri bogăţia şi varietatea patrimoniului arheologic, istoric şi etnografic teleormănean, ca parte a patrimoniului naţional şi universal. Chiar dacă nu toate obiectele expuse au fost de valoare excepţională, doar câteva fiind clasate la categoria „tezaur”, ele au adus, lună de lună, timp de 10 ani, vizitatorilor ce şi-au purtat paşii în „Holul de onoare” al muzeului, crâmpeie de istorie, tradiţie şi spiritualitate teleormăneană şi naţională.


Sursa informaţiilor Muzeul Judeţean Teleorman.

Vernisajul expoziţiei temporare „Păsări fără secrete”



Vineri, 3 martie 2017, de la ora 12.00, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi, va avea loc vernisajul expoziţiei temporare „Păsări fără secrete”, manifestare adresată tuturor iubitorilor de natură, care vor să cunoască mai îndeaproape tainele şi frumuseţile lumii pasarilor. Cuiburile, ouăle şi păsările naturalizate expuse aparţin unui număr de 20 de specii clocitoare din România, fiind structurate expoziţional în funcţie de habitatele propice cuibăritului: păsări acvatice, semiacvatice, de pădure şi de câmpie. Astfel, publicul vizitator va descoperi multe din secretele legate de biologia, ecologia şi etologia acestor specii de păsări mai mult sau mai puţin cunoscute din ţara noastră. Pe lângă punerea în valoare a patrimoniului propriu al muzeului, expoziţia se constituie şi ca un demers de educaţie ecologică şi de promovare a protecţiei vieţii sălbatice. Expoziţia temporară “Păsări fără secrete” va putea fi vizitată la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi până pe 30 septembrie 2017.


Sursa informaţiilor Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi.

Prezenţe ovidiene la Tomis





Sursa informaţiilor Biblioteca Judeţeană Ioan N. Roman Constanţa.

Mini tabără de astronomie și astrofotografie



Societatea Astronomică Română de Meteori (SARM) organizează în perioada 17-20 martie 2017 o minitabără de astronomie și astrofotografie la Pensiunea Runcu Stone în județul Dâmbovița.
• Prezentări și atelier de lucru astronomie și fotografie
• Observații astronomice prin telescop
• Învățarea constelațiilor și orientarea pe cer
• Planetele Venus, Marte, Jupiter și Saturn
• Munții și craterele de pe Lună
• Proiecții de imagini și filme astronomice
• Noțiuni de astrofotografie
• Drumeție în natură, lecții de fotografie de peisaj

Preț:
Grup de minimum 23 persoane = 380 lei/persoană
Sunt incluse:
- Cazarea 3 nopți
- Masa: vineri – cină, sâmbătă – 3 mese, duminică – 3 mese, luni – mic dejun
- Transport (pentru cei care nu vin cu mașina) Târgoviște – Runcu Stone și retur
- Cursuri, observații, telescop
- Materiale educaționale (harta cerului, planisfera etc.) folosite doar în tabără. Se pot cumpăra separat de cei care doresc.

Cazarea se asigură în camere cu 2 și 3 paturi, cu baie proprie.
Imagini de la tabere anterioare găsiți aici:
www.sarm.ro/astronomie2016/galerie.html


Localizare:
Pensiunea este situată într-o zonă deosebit de pitorească, la poalele Munților Leaota, pe vârful Giurcu, la altitudinea de 840 m, pe o pajiște de peste 10 ha, cu o varietate rar întâlnită de plante și flori, împrejmuită de codrii seculari de fagi, mesteceni și stejari, într-un loc ce domină întreg platoul subcarpatic dâmbovițean. Se află la 38 km de orașul Târgoviște și la 50 km de orașul Sinaia, la granița dintre comunele Runcu și Râu Alb.

Contact: Valentin Grigore
tel. 0722 829 034
e-mail: sarm.ro@mail.com


Sursa informaţiilor Societatea Astronomică Română de Meteori (SARM).

Apariţie editorială: TERRA SEBVS. ACTA MVSEI SABESIENSIS 8 / 2016 - CUPRINS - PDF


TERRA SEBVS.
ACTA MVSEI SABESIENSIS
8 / 2016


CUPRINS, CONTENTS


ISTORIE VECHE ŞI ARHEOLOGIE / ANCIENT HISTORY AND ARCHAEOLOGY


Marius-Mihai CIUTĂ,Radu TOTOIANU,Călin ŞUTEU,Ionuţ-Cosmin CODREA,
Elena Beatrice CIUTĂ,Bogdan BOBÎNĂ,Alexandru BĂRBAT,Consideraţii preliminare privind cercetările preventive din Situl nr. 6, aparţinând Lotului 1 al Autostrăzii Sebeş-Turda (jud. Alba)
Preliminary Considerations Relating to Preventive Research at Site no. 6 of Sector no. 1 of the Sebeş-Turda Highway (Alba County, Romania)

Elena Beatrice CIUTĂ,Consideraţii asupra unor fragmente de chirpici cu amprente de frunze provenite din situl preistoric de la Limba-Şesu Orzii (campania 2016)
Remarks on several Burnt Clay Fragments with Leaf Imprints Recovered from a Neolithic Surface House at Limba-Şesu Orzii (2016 Campaign)

Florin GOGÂLTAN,Cristian Ioan POPA,Gligoreşti-Holoame. O aşezare a Bronzului târziu din Transilvania
Gligoreşti-Holoame: A Late Bronze Age Settlement in Transylvania

Dan ANGHEL,Nicolae HAR,Călin ŞUTEU,Monica URSU,Metode de investigare mineralogice şi petrografice ale unor intalii din colecţia Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia
Mineralogical and Petrographic Investigation Methods Applied to Intaglios from the Collection of the National Museum of Union, Alba Iulia

Cornelia POPA-GORJANU,Schimbarea atitudinii faţă de femeie la sfârşitul secolului al IV-lea. Sfântul Ambrozie al Milanului despre procesul unei fecioare
Changing Attitudes towards Women in the Late Fourth Century: St Ambrose of Milan on the Defence of a Virgin

Cristian Ioan POPA,Radu TOTOIANU,Teodor MUNTEAN,Claudia RADU,Un cimitir necunoscut în cetatea Sebeşului. Cercetări arheologice în colţul sud-vestic al incintei oraşului
An Unknown Cemetery within the Fortress of Sebeş: Archaeological Excavations in the South-Western Corner of the Town’s Curtain Wall


ISTORIE MEDIEVALĂ / MEDIAEVAL HISTORY


Cosmin POPA-GORJANU,Identitatea regională şi nobilimea ardeleană la sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul secolului al XV-lea
The Regional Identity and the Unions of the Transylvanian Estates during the First Half of the Fifteenth Century

Octavian TĂTAR,„Ar fi fost mai bine dacă stăteam deoparte”. Raportul lui Hans Dernschwam din 1528 către Casa Fugger sau despre eşecul unui proiect vizând Transilvania
“We Should Have Stayed Out:” Hans Dernschwam’s Report of 1528 to the House of Fugger on the Failure of a Project in Transylvania

Ionuţ-Cosmin CODREA,Un cadran solar portabil din secolul al XVI-lea descoperit în cetatea Devei
A Sixteenth Century Ivory Diptych Sundial Discovered in Deva Fortress

Răzvan Mihai NEAGU,Studenţi din Sebeş la marile universităţi şi şcoli superioare europene între anii 1520 şi 1700
Students from Sebeş at the Great European Universities and Superior Schools between 1520 and 1700


ISTORIE MODERNĂ / MODERN HISTORY


Ştefan STANCIU,Transilvania în presa spaniolă (sec. XVII-XIX). Gaceta de Madrid
Transylvania in the Spanish Press (Seventeenth to Nineteenth Century): Gaceta de Madrid

Violeta-Anca EPURE,Instrucţia şi educaţia în Principatele Române prepaşoptiste. Observatori şi aporturi franceze de la 1821 până în ajunul Revoluţiei de la 1848 (II)
Instruction and Education in Pre-1848 Romanian Principalities: French Observers and Contributions from 1821 until the Eve of the 1848 Revolution (II)

Călin ANGHEL,Un inventar din 1869 al parohiei greco-catolice Maieri din Alba Iulia
An 1869 Inventory of the Greek-Catholic Parish of the Maieri Suburb of Alba Iulia


ISTORIE CONTEMPORANĂ / CONTEMPORARY HISTORY


Aleksandr A. CHERKASOV,Roin V. METREVELI,Mikhal SMIGEL,
Violetta S. MOLCHANOVA,Characteristics of the Russian Society of the Red Cross on the Caucasus Front (1914-1917)
Iskander GILYAZOV,“Foreign People” in the Perception of German Scientists during the First World War: The Muslims of Russia as an Object of Study
Victor Zavenovich AKOPYAN,Victor Pavlovich ERMAKOV,Ludmila Ivanovna MILYAEVA,The Socio-Political Development of the Armenian National Raion (District) in the Kuban Area (1925-1953)
Sorin ARHIRE,Relaţii economice româno-britanice 1939-1940 (II)
Romanian-British Economic Relations 1939-1940 (II)

Olga Igorevna SHESTAK,Svetlana Gennadievna KOVALENKO,Albina Alekseevna VLASENKO,
Russian Historiography on the State Administration in the Northern Area Territories and Control over Their Development: A 300 Year Long Path
Natalya ZAVYALOVA,Spiritual Frontiers: The Russian Frontier Myth of the Urals Region against a European and North American Background


MISCELLANEA


Otilia URS,Ediţiile Strastnicului de la Blaj. Îndreptări la Bibliografia Românească Veche
Blaj Editions of Strastnic: Amendments to the Old Romanian Bibliography

Florin CIULAVU,Călin ŞUTEU,Monede cu suprabatere realizate la monetăria de la Karlsburg (Alba Iulia) - studiu numismatic şi documentare fotografică H-RTI
Overstruck Coins Created at the Karlsburg Mint (Alba Iulia): A Numismatic Study and H-RTI Photographic Documentation


RECENZII ŞI NOTE DE LECTURĂ / BOOK REVIEWS


Radu OTA,Mihai Bărbulescu, Arta romană la Potaissa, Bucureşti, Cluj-Napoca, Editura Academiei Române, Editura Mega, 2015, 306 p. (445 figuri)
Gabriela MIRCEA,Anca Elisabeta Tatay, Cornel Tatai-Baltă, Xilogravura din cartea românească veche tipărită la Bucureşti (1582-1830), Editura Mega, Cluj-Napoca, 2016, 515 p. + 3 p. nenumerotate
Adrian-Cosmin IUŞAN,Iuliu-Marius Morariu, Restitutio Grigore Pletosu, Editura Eikon, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2014, 189 p.
Nicolae DUMBRĂVESCU,Pr. Maxim (Iuliu-Marius) Morariu, Preoţii năsăudeni şi Astra (1861-1918), Editura Charmides, Argonaut, Bistriţa, Cluj-Napoca, 2016, 127 p.
Iuliu-Marius MORARIU,Henri Berthelot, Memorii şi corespondenţă (1916-1919), trad. Mona Iosif, Editura Militară, Bucureşti, 2012, 440 p.


IN MEMORIAM


Anca-Daniela POPA-HUŢ,Oameni care au fost, influenţe care vor rămâne ... In memoriam Octavian Ioan Tătar (1957-2016)


Lista abrevierilor
Lista autorilor


Sursa informaţiilor Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș.

Plante medicinale: 22. Sânzienele galbene (Galium Verum)



Plante medicinale: 21. Cimbrişorul (Thymus serpyllum)















Recomandare editorială: Big Cats: Facing Britain’s Wild Predators by Rick Minter



Big Cats: Facing Britain’s Wild Predators by Rick Minter
Complete account re sightings of big cat predators in Britain.

The author of Big Cats, Rick Minter, challenges skeptical views concerning big cats roaming wild in the British countryside. The evidence he draws on comes from respected reports. Many witnesses work daily in the countryside and who by nature are sceptical are convinced such creatures live and hunt in Britain’s woods and fields and roam Britain’s hills and moors. Photographs, detailed discussions of the hunting methods and remnants of kills, are very persuasive evidence. Many sources contribute to a fascinating and convincing thesis. Rick Minter’s research is extensive. In a way the book is like reading an absorbing detective story, a gradual gathering of facts which accumulate into a strong case that pumas, lynx, panthers, “Bodmin beasts”, are not mere fantasy or eccentric nightmares but creatures of flesh and blood. An excellent read for any one who has an open mind or even a closed one – the latter might be surprised.


Sursa informaţiilor aici.

Apariţie editorială: New Zealand Pocket Guide by Berlitz



New Zealand Pocket Guide by Berlitz

Berlitz Pocket Guide New Zealand combines informative text with vivid colour photography to uncover a country of spectacular natural beauty. It covers everything you need to know about the country’s attractions, from the urban centres of Auckland, Wellington and Queenstown to the glowworm caves at Waitomo, the geothermal area of Rotorua, whale-watching at Kaikoura and glacier-trekking in the Southern Alps. Handy maps on the cover flaps help you navigate, and the book uses colour-coding to differentiate between sections.

To inspire you, the book offers a rundown of the Top 10 Attractions in the country, followed by an itinerary for a Perfect Tour of New Zealand. The What To Do chapter is a snapshot of ways to spend your time, from watching a Maori concert to catching a rugby game, from adrenaline-pumping sky-diving and white-water rafting to the more sedate activities of hiking, kayaking and fishing.

The book provides all the essential background information, including a brief history of New Zealand and an Eating Out chapter covering the varied cuisine and delicious wines. There are carefully chosen listings of the best hotels and restaurants, and an A-Z of all the practical information you’ll need.


Sursa informaţiilor aici.

Recomandare editorială: Amphibian (DK Eyewitness Books) by Barry Clarke



Amphibian (DK Eyewitness Books) by Barry Clarke

Frogs, toads, newts, salamanders, and the rare caecilians come in a stunning array of colors, shapes, sizes and habitats. They live both in water and on land and move in a great variety of ways from swimming, to hopping and even flying.

With a series of specially commissioned photographs, Amphibian looks in close-up at the fascinating natural history of these creatures from the bright green, red-eyed tree frogs to dull, burrowing, worm-like caecilians; from startling black and yellow fire salamanders to tiny transparent glass frogs.


Sursa informaţiilor aici.

Recomandare editorială: The Church of England 1688-1832 Unity and Accord by William Gibson



The Church of England 1688-1832 Unity and Accord by William Gibson

A wide ranging new history of a key period in the history of the church in England, from the ‘Glorious Revolution’ of 1688-89 to the Great Reform Act of 1832. This was a tumultuous time for both church and state, when the relationship between religion and politics was at its most fraught.
This book presents evidence of the widespread Anglican commitment to harmony between those of differing religious views and suggests that High and Low Churchmanship was less divergent than usually assumed.


Sursa informaţiilor aici.

Apariţie editorială: Plant Life: A Brief History by Frederick B. Essig


Plant Life: A Brief History by Frederick B. Essig

Charles Darwin, the father of the theory of evolution, described the evolutionary origin of flowering plants, which appear to have risen abruptly during the late Cretaceous Period, as an “abominable mystery.” The first seed plants appeared in the fossil record some 230 million years earlier, but the transitions leading to the flowering plants left few fossils and remain obscure. The evolutionary history of photosynthetic organisms is full of mysteries great and small, including the origin of photosynthesis itself, the origins of multiple independent lines of algae, the loss of flagella in the red algae, the origin of sporophytes in vascular and non-vascular plants, the early diversification of seed plants, and the origin of the unique monocots.

In Plant Life: A Brief History, botanist Frederick Essig traces how familiar features of plants evolved sequentially over hundreds of millions of years as various environmental challenges and opportunities were met. This chronological narrative begins with the origin of photosynthesis and the rise of cyanobacteria, continues with the evolution and diversification of photosynthetic eukaryotes and their invasion of dry land, explores the varied adaptations for sexual reproduction and dispersal in the terrestrial environment, and concludes with the diverse growth forms of the flowering plants. As different groups of photosynthetic organisms are introduced, the book emphasizes the adaptations that enabled them to gain dominance in existing habitats or move into new habitats. Readers will acquire a deeper understanding of the diverse photosynthetic organisms humans depend upon for food, oxygen, medicine, building materials, and aesthetic pleasure.

With accessible writing and a myriad of figures and illustrations, Essig provides a broad overview of plant evolution that will appeal to students and general audiences alike. Plant Life: A Brief History is a valiant step in the quest to unravel the “abominable mysteries” of plant evolution, and offers a compelling introduction to the exciting and complex world of evolutionary biology.


Sursa informaţiilor aici.

Expoziția: Aurul și Argintul antic al României - Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad



Sursa informaţiilor aici.

PAȘAPORT ROMÂNESC MODEL 1932 (POSESOR NATAN ROTH, SECRETARUL CONSULATULUI OLANDEI DE LA GALAȚI)



PAȘAPORT ROMÂNESC MODEL 1932 (POSESOR NATAN ROTH, SECRETARUL CONSULATULUI OLANDEI DE LA GALAȚI)

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, propune publicului gălăţean pentru luna martie a.c., în cadrul proiectului expoziţional Exponatul lunii, prezentarea unui bun muzeistic cu valoare deosebită din patrimoniul instituţiei: PAȘAPORT ROMÂNESC MODEL 1932 (POSESOR NATAN ROTH, SECRETARUL CONSULATULUI OLANDEI DE LA GALAȚI).

Denumirea de paşaport este menţionată pentru prima dată în Regulamentele Organice desemnând documentul general de călătorie în baza căruia românii puteau circula peste graniţă. Prin Regulamentul Organic se prevedea obligaţia Agiei de a elibera „răvaşe de drum” acelora care părăseau teritoriul ţării şi de a le verifica pe ale celor care intrau în ţară. Prin urmare, la hotarul Valahiei, călătorii prezentau atât paşaportul, cât şi răvaşul de drum.

La 19 martie 1912, regele Carol I promulgă „Legea asupra paspoartelor” care preciza: „Paspoartele se emit în numele Regelui şi se liberează de ministerul de interne şi de prefecţii de judeţe şi de poliţie în condiţiunile ce se vor determina prin regulamentul de aplicare a acestei legi” (art. I).

Paşaportul expus, model 1932, a fost emis la 1 februarie 1940 de Chestura Poliţiei Galaţi, reprezentată prin chestorul Dumitru I. Dumitrescu. Posesorul acestuia, Natan Roth, deţinea la momentul emiterii funcţia de secretar al Consulatului Olandei de la Galaţi.

Micro-expoziţia organizată de muzeograf Mariana-Delia Pohrib, poate fi vizitată la Muzeul „Casa Cuza” Galaţi din str. Al. I. Cuza, nr. 80, în perioada 1 – 31 martie 2017, de miercuri până duminică, în intervalul orar 9.00 – 17.00.


Sursa informaţiilor Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi.

București: Arhiva de arhitectură 1860-1870, o colecție unică de planuri și schițe



Editura Istoria Artei anunță o nouă apariție:

Arhiva de arhitectură 1860-1870, o colecție unică de planuri și schițe
Editori: Oana Marinache, Cristian Gache
Fotografi: Elena și Ionuț Butu, Oana Marinache, Cristian Gache
Date tehnice: format 23,5 x 16,5 cm, landscape, color, 208 pagini
Editura Istoria Artei, București, 2016
ISBN 978-606-8839-08-0
Preț de achiziție: 45 lei/album (sau două la 80 lei) la edituraistoriaartei@gmail.com

Cel de-al doilea album al colecției de schițe și planuri acoperă perioada 1860-1870, vizând, cu precădere, activitatea constructivă din București. Contextul politic este cel al domniei lui Alexandru Ioan Cuza și al principelui domnitor Carol, un deceniu marcat de reforme și de apariția unor instituții importante pentru dezvoltarea Principatelor Unite/României.

Dacă primul volum (Arhiva de arhitectură 1830-1860: o colecție unică de planuri și schițe, Ed. Istoria Artei, București, 2015) prezenta majoritatea proiectelor edilitare, păstrându-se prea puține documente vizuale referitoare la casele particulare, acestea devin „vedetele” prezentului album. Din păcate, dosarele din fondurile Ministerului Lucrărilor Publice (M.L.P.) și Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice (M.C.I.P.), păstrate până astăzi, conțin mult prea puține ilustrații. Multe proiecte de prefacere a bisericilor și mănăstirilor au rămas, probabil, pe șantiere sau s-au pierdut între instituțiile publice.

Un nou program de arhitectură ia naștere în această perioadă, cel al gărilor: prezentarea proiectelor Gării de Nord din București și extinderea căilor ferate va continua și în următorul volum, ele fiind, până în prezent, necercetate de specialiștii care s-au ocupat de acest domeniu.

Johann Schlatter, Gaetan A. Burelly, Petre Tabai și Anton Onderka sunt nume cu care cercetătorii arhivelor s-au întâlnit mai des, fără ca lucrările lor să fie bine cunoscute publicului larg. Activitatea lui Carol Benisch (1822-1896) a fost prezentată de noi într-un album separat, neregăsindu-se aici decât cu 2 proiecte. (Oana Marinache, Carol Benisch, 50 de ani de arhitectură, Ed. Istoria Artei, 2015). Noi nume apar înscrise pe schițele și planurile de arhitectură, figuri rămase anonime până astăzi, dar care și-au adus aportul la schimbarea fundamentală a modului de locuire în capitală: W. Beckler, Anton Standacher, Ghiesel, Gaudi, Bonomelli, Maximilian Tonolla. Nu cunoaștem date personale sau informații despre pregătirea lor anterioară stabilirii în București, dar putem presupune că erau mai degrabă constructori-antreprenori, fără studii de arhitectură sau de artă în marile centre academice apusene.

O bună parte din biletele de voie solicitate de proprietarii bucureșteni nu conțineau și schițe sau planuri sau acestea nu s-au mai păstrat. Cea mai mare parte dintre cele rămase în dosare nu sunt semnate, fiind, poate, copii după originalele realizate de specialiștii vremii. Colecția prezintă destul de multe exemple de case cu parter și etaj, îndeplinind dubla funcție comercială și rezidențială, tipică modului de viață al păturii de mijloc. Stilistic, cea mai mare parte dintre construcțille prezentate, prezintă elemente neoclasice; unele fascinează prin elementele ”Rundbogenstil”, atât de puțin cercetate la noi.

Albumul prezintă și arhiva lui Ion I. Heliade Rădulescu (fiul lui Ion Heliade Rădulescu 1802-1872), achiziționată de familia Cantacuzino, care păstrează mai multe desene din timpul studiilor acestuia de la Școala de Arte și Meserii din Paris; întors în țară din cauza unor probleme de familie, tânărul nu a putut obține diploma care i-ar fi asigurat o carieră în domeniul construcțiilor și un loc de cinste printre primii specialiști români, formați în mediul

parizian. Desenele sale, din perioada 1867-1868, evidențiază reperul antic la care se făcea apel în perioada de formare, dar includ și elemente din noua tehnologie a construcțiilor.

Legendele ilustrațiilor din album respectă titlurile planurilor de epocă sau conțin informații transcrise din biletele de voie identificate în dosare. În unele cazuri, identificările sau datările nu au fost posibile, documentele nefiind puse în ordine sau biletele de voie și desenele fiind desperecheate.

Editorii mulțumesc colectivului Arhivelor Naționale ale României, sediul central și Direcția Municipiului București, pentru sprijinul acordat în cercetarea acestor documente prețioase.

Pentru comenzi: 45 lei/album la edituraistoriaartei@gmail.com


Sursa informaţiilor CIMEC.

Dublu eveniment expozițional - Muzeul de Arheologie, Istorie și Etnografie - Hunedoara



Primăria Hunedoara și Muzeul de Arheologie, Istorie si Etnografie Hunedoara, în colaborare cu Asociația pentru Protejarea și Promovarea Castelului Corvinilor, oferă cetățenilor Hunedoarei, dar și turiștilor, un mărțișor cultural. Este vorba de un dublu vernisaj, ce va avea loc miercuri, 1 martie, ora 10:00, la sediul Muzeului de Arheologie, Istorie și Etnografie Hunedoara din strada Curtea Corvineștilor, nr. 1-3 (Curtea Husarilor din ansamblul Castelul Corvinilor).
Astfel, va fi deschisă spre vizitare expoziția Preistoria și Protoistoria Hunedoarei dar și expoziția Dacii de la Munte. Dacii de la Câmpie, organizată în colaborare cu Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, Universitatea de Vest Timișoara și Asociația ArheoVest Timișoara, cu sprijinul Consiliilor Județene Hunedoara și Timiș.
“Expoziția Preistoria și Protoistoria Hunedoarei etalează o serie de materiale arheologice - expuse în vitrine, dar și în cadrul unor reconstituiri tridimensionale - care sunt datate în intervalul de timp cuprins între Paleoliticul Mijlociu și Epoca dacică. Au fost realizate reconstituiri ale unor contexte funerare din Epoca Fierului, dar și o construcție cu pereți decorați din Epoca Bronzului. Toate aceste artefacte provin din contexte arheologice cercetate în zona Hunedoarei și sunt însoțite de o suită de panouri explicative cu texte și imagini sugestive.
Expoziția Dacii de la Munte. Dacii de la Câmpie ilustrează aspecte comparative ale vieții dacilor din Transilvania și Banat. Numeroasele artefacte din metal, corn, os, argilă și piatră, sunt de asemenea însoțite de panouri explicative ce cuprind informații complexe, care alături de imagini grafice și fotografii alcătuiesc o imagine sugestivă despre civilizația dacică din cele două zone geografice”, spune dr. Sorin Tincu directorul Muzeului de Arheologie, Istorie și Etnografie Hunedoara.


Sursa informaţiilor Muzeul de Arheologie, Istorie și Etnografie - Hunedoara.

20 de lucruri pe care nu le ştiai despre cristale

Utilizați butonul de Translate din dreapta pagini pentru traducere.
 

1. It’s all about the rhythm: Crystals are repeating, three-dimensional arrangements of atoms, ions, or molecules.
2. Almost any solid material can crystallize—even DNA. Chemists from New York University, Purdue University, and the Argonne National Laboratory recently created DNA crystals large enough to see with the naked eye. The work could have applications in nanoelectronics and drug development.
3. One thing that is not a crystal: leaded “crystal” glass, like the vases that so many newlyweds dread. (Glass consists of atoms or molecules all in a jumble, not in the well-patterned order that defines a crystal.)
4. The oldest known pieces of our planet’s surface are 4.4-billion-year-old zircon crystals from the Jack Hills of western Australia.
5. The center of the earth was once thought to be a single, 1,500-mile-wide iron crystal. Seismic studies now show that the inner core is not a single solid but perhaps an aggregate of smaller crystals.
6. Tiny silicate crystals, which need high temperatures to form, have been found inside icy comets from the solar system’s distant, chilly edges. Powerful flares from the sun may have provided the necessary heat.
7. In Chihuahua, 
Mexico, a limestone cavern 1,000 feet below the surface contains the largest crystals in the world: glittering gypsum formations up to 6 feet in diameter and 36 feet long, weighing as much as 55 tons.
8. You may be sitting in a gypsum cave right now: It is a primary component of drywall.
9. Are the streets of New York paved with gold? No, but the bedrock schist beneath them is studded with opal, beryl, chrysoberyl, garnet, and three kinds of tourmaline.
10. In 1885 a garnet weighing nearly 10 pounds was discovered beneath 35th Street near Broadway, close to today’s Macy’s store. According to urban lore, it was unearthed either during subway construction or by a laborer digging a sewer.
11. Cheaper by the pound: The so-called Subway Garnet was sold within a day, reportedly for $100—just $2,300 in today’s dollars.
12. The unit of measure for gemstones had humble beginnings. “Carat” comes from the Greek keration, or “carob bean,” which was used as a standard for weighing small quantities. It is equivalent to 200 milligrams, or about 0.007 ounce.
13. When Richard Burton bought Elizabeth Taylor the heart-shaped Taj-Mahal diamond, he is said to have bragged, “It has so many carats, it’s almost a turnip.”
14. A “fancy intense pink” diamond recently set a world record when it was purchased at auction for $46 million by a London jeweler.
15. The Cullinan diamond is the largest known gem diamond—or, actually, was. It weighed 3,106 carats, or nearly a pound and a half, when it was discovered in South Africa in 1905, but it has since been cut into more than 100 stones.
16. The Cullinan stones, all flawless, are now part of the British Regalia. The largest, a 530-carat behemoth, is set in one of the British royal scepters.
17. For the rest of us, there is crystallized sodium chloride, otherwise known as salt. We are literally awash in it: If the water were evaporated from the world’s oceans, we’d be left with 4.5 million cubic miles of salt, equivalent to a cube measuring 165 miles on each side.
18. Another crystal for commoners: sugar. Each American eats an average of more than 130 pounds of it per year.
19. As if sugar’s ties to obesity and tooth decay weren’t enough, new research out of Imperial College London suggests that it contributes to high blood pressure, too.
20. Snow is near-pure crystallized water, but when it collects on the ground it acts as a reservoir for atmospheric pollutants such as mercury and soot. So you probably shouldn’t eat the white snow either.

Note: The above post is reprinted from materials provided by Discover Magazine. The original article was written by Rebecca Coffey.


Sursa informaţiilor GeologyPage.

Despre politica de emitere a monedelor comemorative în SUA - 27.02.2017 - VIDEO


Sursa: Youtube Utilizator: coinweek

Plante medicinale: 20. Loboda (Atriplex hortensis)






Plante medicinale: 19. Cimbru (Satureja hortensis)












duminică, 26 februarie 2017

O nouă monedă comemorativă din Rwanda - 26.02.2017 - VIDEO


Sursa: Youtube Utilizator: Numistacker

O nouă monedă comemorativă norvegiană - 26.02.2017

Utilizați butonul de Translate din dreapta pagini pentru traducere.

The Bank of Norway has circulated a currency of 20 kroner (crowns) to commemorate the "100 Years of the First Sami Congress" which took place between 6 and 9 February 1917. The Sami people, also known as Lapon is the indigenous people living in the Arctic, in the Sápmi region, in what we now know as Norway, Sweden, Finland and the Kola Peninsula in Russia.



The front of the coin shows King Harald V of Norway in a profile portrait looking to the right. Around the portrait: HARALD V ∙ KING OF NORWAY. To the left of the portrait, at the height of the neck, appears the signature of Ingrid Austilid Rise, engraver of the mint of Norway. The lower part shows the year of issue and the mint mark.

The reverse side of the coin designed by the artist Annelise Josefsen under the name of "Interaction", represents symbols taken from the Sami mythology and designs that appear in their ceremonial drums.



Characteristics of the coin

Face value: 20 kroner
Alloy: 81% Cu, 10% Zn, 9% Ni
Diameter: 27 mm
Weight: 9,9 g
Emission volume: Unknown
Issue date: February 2017

Sursa informaţiilor aici.

O nouă monedă comemorativă din San Marino - 26.02.2017

Utilizați butonul de Translate din dreapta pagini pentru traducere.

I will show you the first image of what will be the first commemorative 2-euro coin issued by San Marino in 2017, dedicated to the "750th Anniversary of the Birth of Giotto". The image has been facilitated by Gerhard Schön, whom I take to thank him for his deference with Numismatic Visual.



The image of the coin corresponds to a design by Luciana de Simoni, which shows Giotto di Bondone on the right, between the character and the bell tower of the Cathedral of Florence that bears the name of Giotto since the project and The construction of the structure is the work of Giotto, and written vertically, the name of the issuing state "SAN MARINO", to the left of the central ring and also vertically the legend "GIOTTO 1267 - 2017.

The issue of the coin is announced for next March 30, with an issue volume of 70,500 coins.


Sursa informaţiilor aici.