sâmbătă, 22 octombrie 2016

MĂRCI POȘTALE PERSONALIZATE ȘI EFECTE POȘTALE DEDICATE COMUNEI CRIHANA VECHE

Poșta Moldovei a emis, în data de 21 octombrie 2016, prin Biroul său Marca Personalizată, la comanda Asociației ”Răsăritul Românesc”, în tiraj limitat, cinci mărci poștale personalizate și două efecte poștale (plicuri) dedicate comunei Crihana Veche, Cahul.

Patru mărci poștale personalizate, dantelate și adezive, cu genericul ”Sigilii Istorice”, redau, în chenar atribuit, pe fundal azuriu, imaginile a două sigilii ale comunei Crihana, județul Cahul, din perioada 1918-1944, precum și imaginile a două sigilii ale notarului comunei Crihana din aceeași perioadă. Imaginile celor patru sigilii au fost redesenate după documente originale păstrate în fondurile Arhivei Naționale a Republicii Moldova.




Cele patru mărci poștale personalizate, cu valoarea nominală de 1,75 Lei fiecare, sunt redate, în blocuri verticale a câte trei piese, pe o singură coliță (12 piese). Manșeta coliței este intitulată convențional ”Literatură”.

Timbrele sunt uzuale, adică se află în circuit poștal, fiind acceptate de orice oficiu poștal din Republica Moldova pentru francarea oricărui fel de expediții naționale și internaționale ca formă de plată prealabilă.





O a cincea marcă personalizată redă, în chenar atribuit, stema comunei Crihana Veche, denumirea localității, anul primei atestări documentare (1425) și numele designerului (Casandra Cubreacov). Colița cuprinde 15 piese filatelice identice, policrome, dantelate și adezive, pe fundal bej, cu valoarea nominală de 1,75 Lei fiecare. Manșeta coliței este intitulată convențional ”Arte plastice”, având în partea dreaptă vizuală un desen al operei ”Măiastra” a sculptorului român Constantin Brâncuși.

De asemenea, aceste mărci personalizate se află în circuitul poștal din Republica Moldova, fiind acceptate pentru francarea oricăror trimiteri poștale.





Filateliștii sau persoanele interesate să intre în posesia colițelor cu aceste timbre personalizate sau a unora dintre aceste timbre (detașate și cu obliterare de complezență la Chișinău sau, eventual, la Crihana Veche) ne pot contacta direct.

Anterior, Poșta Moldovei a emis, în data de 4 decembrie 2014, alte mărci poștale personalizate cu genericul ”Crihana Veche 2014”, pe colița ”Pomul Vieții”, având opt imagini în vinietele din pereche, dintre care una cu logoul Asociației ”Răsăritul Românesc” și culorile naționale, iar altele șapte având caracter etnogafic, istoric și arheologic.




Crihana Veche este prima și deocamdată singura comună din Basarabia care are mărci poștale personalizate și efecte poștale dedicate.

Sursa informaţiilor aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu