marți, 27 septembrie 2016

Vernisajul expoziţiei „Braşoveni din elita românească – Fraţii Ion şi Alexandru Lapedatu la 140 de ani de la naştere.”



Muzeul Civilizaţiei Urbane a Braşovului împreună cu Academia Română, Banca Naţională a României, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, Muzeul Judeţean de Istorie Braşov, Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov, Fundaţia Lapedatu - Bucureşti, Aşezământul Lapedatu - Cluj, Fundaţia Academia Civică, vă invită vineri, 30 septembrie, ora 13:00, la vernisajul expoziţiei „Braşoveni din elita românească – Fraţii Ion şi Alexandru Lapedatu la 140 de ani de la naştere.”

Expoziţia aduce în actualitate festivitatea din anul 1936, când, fraţii Ion şi Alexandru Lapedatu, braşoveni iluştri din elita românească, au fost sărbătoriţi în sala festivă a Liceului „Andrei Şaguna”, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de viaţă.
Inițiatori de legi și reglementări publice, organizatori de instituții și organizații civice sau religioase, importanți donatori și finanțatori ai unor edificii publice, civile şi religioase, fraţii Ion şi Alexandru Lapedatu au participat decisiv la procesul de modernizare şi unificare legislativă, administrativă şi instituţională a României Mari.
Cu ocazia vernisajului va fi prezentat şi albumul „Gemenii Alexandru şi Ion Lapedatu istorie şi finanţe”, editura Oscar Print, 2016, susţinut de Banca Naţională a României şi Fundaţia Lapedatu.

Expoziţia poate fi vizitată până în luna noiembrie 2016, la Muzeul Civilizaţiei Urbane a Braşovului, Piaţa Sfatului 15.


Sursa informaţiilor Muzeul Civilizaţiei Urbane a Braşovului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu