luni, 18 iulie 2016

„Icoane din colecţii particulare chişinăuiene”



„Icoane din colecţii particulare chişinăuiene”

21 iulie - 31 decembrie 2016

La 21 iulie 2016, Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei şi Clubul Internaţional al colecţionarilor din Moldova lansează expoziţia „Icoane din colecţii particulare chişinăuiene", care se va desfăşura până la 31 decembrie 2016.

Este o practică mai nouă pentru colecţionarii contemporani din Republica Moldova de a colabora cu instituţii publice din ţară în vederea expunerii publicului larg a pieselor pe care le-au acumulat pe parcursul anilor. Pe lângă tendinţa de a aduna obiectele de diferite categorii, inclusiv şi sacre, meritul colecţionarilor, ca şi de fapt şi cel al instituţiilor publice, constă în salvarea şi conservarea unor bunuri patrimoniale. Şi în cazul icoanelor, tezaurizarea şi conservarea lor a fost poate cea mai oportună metodă de a le izbăvi de pericolul iminent de dispariţie în anumite perioade istorice.

În cadrul expoziţiei vor fi prezentate 127 de icoane pictate pe lemn, în ulei şi tempera, încadrate cronologic în perioada secolelor XVII-XIX. Icoanele, în marea lor majoritate, sunt de provenienţă rusească, dar se remarcă şi câteva exemplare create în Basarabia.

Structurată în mai multe compartimente distincte, expoziţia prezintă un grupaj de icoane consacrate Născătoarei de Dumnezeu, Mântuitorului şi Sfântului Ierarh Nicolae. Publicul va cunoaşte cele mai reprezentative tipuri mariologice: Hodighitria, Eleusa, Oranta, Aghiosoritissa.. Dintre icoanele cu subiect hristologic, vor fi expuse: Iisus Hristos Pantocrator, Iisus Hristos Mare Arhiereu, Sfânta Mahramă, Învierea Domnului ş.a. Va fi expusă şi o remarcabilă colecţie de icoane cu chipul Sf. Nicolae, icoane prăznicare, icoane în mai multe registre, precum şi icoane dedicate sfinţilor mucenici şi sfinţilor cuvioşi, cum ar fi cele cu chipul Sf. Ioan Botezătorul, Sfinţilor Samon, Gurie şi Aviv, Sf. Evdochia, Sf. Fotinia, Sf. Ecaterina, Sf. Tatiana ş.a.

Toate icoanele din expoziţie sunt aduse în faţa publicului vizitator pentru prima dată, fapt ce conferă expoziţiei o valoare deosebită.

Inaugurarea expoziţiei „Icoane din colecţii particulare chişinăuiene" va avea loc joi, 21 iulie, ora 15.00, la parterul Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei.


Sursa informaţiilor Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu