marți, 28 iunie 2016

A XII-a ediţie a Festivalului „Mediaş – Cetate Medivală - târg de meşteşuguri vii”



Mediaşul se pregăteşte pentru Festivalul Medieval ediția a XII-a

Direcţia municipală pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret organizează în perioada 8-10 iulie a.c., cea de-a XII-a ediţie a Festivalului „Mediaş – Cetate Medivală - târg de meşteşuguri vii”.
Manifestarea se va desfăşura în centrul istoric al oraşului - Piaţa Regele Ferdinand I, va începe vineri, cu instalarea meşteşugarilor, a cavalerilor şi deschiderea târgului, iar sâmbătă, burgul Mediaşului îşi va deschide porţile cu parada cavalerilor, domniţelor, a personajelor legendare, menestreilor și trubadurilor.
Tradiţia şi istoria breslelor va fi pusă în valoare de Calfele călătoare si cei 70 de meşteşugari sosiţi în Mediaş special pentru acest eveniment. În cadrul acestor zile de sărbătoare, publicul va avea ocazia să vadă spectacole pline de culoare cu muzica de calitate, statui vivante, animații stradale, demonstrații de lupte, teatru stradal, dansuri medievale, spectacole pirotehnice, obiceiuri şi tradiţii de la curtea domnească.
Festivalul “Mediaş - Cetate Medievală” invită şi anul acesta întreaga comunitate medieşeană, dar şi oaspeţi de pretutindeni, să participe la sărbătoarea tradiţiei, portului, spiritului legendei şi misterului.


Sursa informaţiilor aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu