marți, 16 februarie 2016

Moda în Ţara Românească, secolul al XVIII-lea şi prima jumătate a secolului al XIX-lea



Muzeul Municipiului Bucureşti are deosebita onoare de a vă invita să participaţi la lansarea volumului Moda în Ţara Românească, secolul al XVIII-lea şi prima jumătate a secolului al XIX-lea. Veşminte şi accesorii de epocă din patrimoniul Muzeului Municipiului Bucureşti, autor Dr. Maria-Camelia Ene. Manifestarea va avea loc joi, 25 februarie, ora 17:00, la Grand Hotel Continental, sala Nicolae Tonitza.
Evenimentul editorial îi va avea ca invitaţi pe Prof. Univ. Dr. Adina Nanu şi pe Prof. Univ. Dr. Adrian-Silvan Ionescu, directorul Institutului de Istoria Artei „George Oprescu”.
Albumul este însoţit de studiul realizat de autoare asupra stării artelor decorative, în perioada cuprinsă între secolul XVIII şi prima jumătate a secolului XIX. Analiza se opreşte cu precădere asupra costumului şi accesoriilor vestimentare, asupra modei din perioada respectivă. Autoarea prezintă condiţiile politice şi sociale în perioada dinainte, dar şi din timpul regimului fanariot în Ţara Românească, urmărind în special felul în care se dezvoltă artele, dar şi producţia artistică din această perioadă.
Făcând un studiu al imaginii broderiilor şi veşmintelor, autoarea prezintă influenţele stilistice, dar şi asimilările motivelor decorative de tip baroc turcesc, în producţia artistică autohtonă. Textul studiului şi fişele obiectelor sunt însoţite de imagini ale pieselor din colecţia Textile şi accesorii vestimentare a Muzeului Municipiului Bucureşti. Lucrarea se bucură de consultanţa ştiinţifică a distinsului profesor universitar, dr. Adrian – Silvan Ionescu.
Acest album conţine imagini după gravuri ale epocii, fotografii şi portrete de domnitori din colecţiile Muzeului Municipiului Bucureşti, ale profesorului Adrian – Silvan Ionescu şi ale Bibliotecii Academiei Române.


Sursa informaţiilor Muzeul Municipiului Bucureşti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu