vineri, 19 februarie 2016

Mii de monede moderne (până în sec. XIX, otomane, în majoritate, dar şi austriece) au fost descoperite în trei vase ceramice, într-o pădure din Dâmbovița

























Trei ulcele cu monede medievale de argint dintr-o lovitură!
Un nou tezaur descoperit cu Relic Striker emoticon wink
În data de 16 Februarie 2016, pasionații de detecție Daniel Matei și Florin Kiriţescu au descoperit un tezaur medieval format din 3 ulcele îngropate împreună într-o pădure din județul Dâmbovița. Mai jos pozele și relatările descoperitorilor:

Daniel Matei: "După programul de serviciu, a naibii de enervantă zi, în timp ce serveam masa cu câțiva colegi de breaslă, mă sună Kiri. Zice el <<Hai, băăă, la coclauri ca sunt 24 de grade afară!!! >>. Da, în mijlocul lui Februarie. Nici nu am mai stat să termin din farfurie, am fugit iute acasă, am mai zăbovit cu niște mailuri urgente și mi-am adunat echipamentul. Nu am avut nici o idee anume. Am zis noi: hai, o luam încolo și ne oprim undeva, la pleasna, și detectam. Am verificat în RAN unde sunt situri pe direcția aia, să fim siguri că nu călcăm vreunul, și duși am fost. Am zărit o pădure pe dreapta drumului, am parcat mașina lângă ea și am început detecția. Sârmele neferoase de zi cu zi, tuburi și câteva monede comuniste. La un moment dat aveam fiecare câte 3 monede comuniste și nimic bun iar apusul era aproape. Am decis să mergem spre mașină detectând că poate mai găsește unul o monedă și în felul asta să decidem câștigătorul zilei (noi facem mai mereu concursuri din astea). Veneam pe altă direcție decât cea pe care plecasem. Kiri rămăsese ceva mai în urma, el detectează mai meticulos. Pe ultima porțiune, Strikerul a dat un semnal de-a dreptul incitant. Mă apuc și sap, și sap și... la un moment dat, simt un hârâit în vârful cazmalei. Hopaaaa, stai că e ceva! O să mă abțin să fac relatări despre adâncime pentru că, din poziția mea de purtător de cuvânt al Detech în Romania, n-aş vrea să mi se impute că fac reclamă performanţelor Strikerului care, oricum, sunt deja arhicunoscute. Lărgesc groapa înfrigurat, cu grijă, și văd un fund de oală destul de mare. Moaaaa!!! Îl dau la o parte, era pus deasupra ulcelei mici pe post de capac, iau pământul de sub el cu palma, de teama să nu stric ceva cu săpătoarea. Oala era spartă dar destul de adunată, atâta cât mai rămăsese din ea. Începe să apară puzderia de monede. Dintr-o dată adrenalina fugea nebunește prin mine. Sentimentul acela extraordinar nu poate fi descris în cuvinte. Strig după Kiri cu vocea răgușită. El vine grăbit, crezând că am pățit ceva. Îi spun că vreau să o scoatem împreuna, să împărțim momentul. Credea că fac mișto de el. Când a ajuns și a văzut ce era în groapă, nu-și mai găsea cuvintele. Nici eu nu mai eram stăpân pe ale mele. Începem să recuperăm tezaurul, băgăm metodic în rucsac bucățică cu bucățică, cu tot cu fragmentele de ceramică și ceva pământ în care erau concentrate multe monede, ne și gândeam ce frumos vor arăta într-o vitrină de muzeu. Pinpointerul, între timp, rămăsese fără baterie și nici de schimb nu aveam la noi. Când am zis noi că suntem gata, am mai verificat o dată pământul de lângă groapa cu detectorul, să nu fi rămas vreo moneda. Din nou semnal clar de lucruri faine! Băăi, dă-o naiba! Lărgim un pic groapa și, hop, încă o ulcică, tot fragmentată. Aceeași puzderie de monede. Începem să punem, cu tot cu pământ și ceramică, și în al doilea rucsac (cred că am cărat acasă câteva kg bune de pământ; deh, fără pinpointer treaba e mai șantieristă). Gata, să mergem! Ultima verificare și biiiip, același semnal. Bai, da-te-n aia mă-tii! Asta e din filme SF??????!!!!!! Râcâi cu mâna pereții din fundul gropii și simt ceva tăios în degete. Fragment de ceramică. Şiii... a treia ulcicăăă!!! Şi vreo 2-3 pietre plate care, cert, avuseseră rol de capac. Am început cu un pic înainte de apus și am terminat aproape pe întuneric. Deci 3 ulcele în aceeași groapă! Senzațieee!!!"

Florin Kiriţescu: "Le-am dus la Matteo acasă, le-am întins pe masa din bucătărie și, ajutați de Baby a lui, am început să separam monedele de pământ și ceramica. Din toată grămada aia de pământ amestecat cu monede, după ce le-am și clătit, scurt, pe loturi mici, în sită, doar cu apă, a mai rămas ce se vede curat în poze (plus cele lipite de fundul ulcelelor și cele din săculeți, mai sunt unele și în pachetul cu ceramica). Daaa, s-au păstrat și doi săculeți (unul crăpat și unul intact, chiar legat la gură, aşa l-am predat) și alte fragmente de pânză. O parte dintre monede era, deci, în niște săculeți mici. De predat, am predat la pachet, era complicat să numărăm atâtea monede, mai ales ca unele erau lipite intre ele sau de fundul ulcelelor. Cred că o să fie un deliciu pentru restauratorii de la muzeu, sunt un pic gelos pe ei. Ne-au invitat și pe noi când se va face desigilarea pachetelor în vederea numărării. Apreciem că este vorba de minim 2000 de monede otomane mici, din argint, divizionare și subdivizionare, din mai multe secole. Pe lângă acestea, după cum au ieșit, în fiecare ulcea se află și câte o monedă mai mare, de alt fel, ca un fel de căpetenie a celorlalte, astfel: o moneda otomana foarte mare, tot din argint, plus, interesant, doua monede austriece din argint, de 2 și 20 de Shfantz/Kreuzer, din a doua jumătate a secolului XVIII. Deci credem ca tezaurul a fost constituit undeva la sfârșitul secolului XVIII sau începutul secolului XIX dar asta ne vor spune arheologii."

Daniel Matei: "A doua zi, 17 februarie 2016, la prima oră, am sunat la primăria comunei și la Direcția Județeană de Cultură și am anunțat descoperirea. Am stabilit întâlnire pentru predare în după-amiaza zilei. Înainte de a merge la primărie am fost sunat și de serviciul de patrimoniu al poliției județene. Hopaaaa, nici n-am apucat să predăm, nici să arătăm autorităților locul descoperirii și cineva ne-a și dat pe mâna poliției, de îndată ce am anunțat. Tare interesant! În fine, mergem la primărie și, surpriză, nu eram pe teritoriul lor. Fugi în comuna cealaltă. L-am găsit, în faţa căminului cultural, pe primarul comunei corecte și am stabilit întâlnire a doua zi. Se pregătea de o activitate de partid, era și în afara programului. Primarul celei de-a doua comune, supărat pe noi nevoie mare ca <<Dom'le, ați încurcat situația pentru 30 de hectare: acolo, lângă, se putea face un cartier, era lângă un drum important, acum o sa facă ăia protecție arheologică și sit, fi-v-ar alea ale naibii!!!>>; s-a văitat și la câțiva cetățeni care erau prin jur. Ne vedem azi, 18 februarie 2016, la primărie; funcționarii prezenți se minunau de tezaur și povestea lui, au venit și cei de la Direcția Județeană de Cultură, și cei de la muzeu, și cei de la poliție, cu tot cu criminalist. După ce am făcut predarea și am terminat cu toate actele, mergem toți la locul descoperirii, le arătam groapa, se fac poze, chestii, s-a dispus și delimitarea și paza locului până la o cercetare arheologica mai amănunțită (dar nu cred sa fie altceva vechi acolo, Strikerul ar fi dibuit orice - oricum, tezaurele, în 99% din cazuri, au fost găsite departe de orice așezare, ascunse în locuri unde erau cel mai puțin susceptibile de a fi găsite de alții). Urmează să mai mergem la DJC să întocmim un proces verbal de arătare/predare a locului și la poliție ca să facem și procesul-verbal de cercetare la faţa locului. Dar, desigur, aceste nu chiar simpatice frecușuri birocratice nu sunt de natură a umbri bucuria descoperirii. Sper să primiți și să trăiți și voi o mică parte din bucuria noastră urmărind pozele pe care vi le punem la dispoziție cu cel mai mare drag! Scuzați ordinea ala-n-dala a pozelor, provin din 3 telefoane mobile :))"


Sursa informaţiilor şi imaginilor aici

Informaţii suplimentare: http://hartacomorii.blogspot.ro/2016/02/au-descoperit-mii-de-monede-medievale.html
http://www.gandul.info/magazin/un-tezaur-fascinant-descoperit-de-doi-tineri-intr-o-padure-din-dambovita-cand-a-ajuns-si-a-vazut-ce-era-in-groapa-nu-si-mai-gasea-cuvintele-15081119
http://adevarul.ro/locale/targoviste/tezaur-impresionant-scos-lumina-doi-pasionati-detectie-targoviste-trei-ulcele-monede-medievale-argint-1_56c703415ab6550cb8fa3744/index.html?utm_source=newsletter&utm_campaign=Judec%C4%83toarea+Bogdan+cere+CSM+s%C4%83-i+apere+reputa%C5%A3ia+%2F+Marea+Britanie+decide+viitorul+UE+%2F+%C3%8Enregistrarea+apelului+la+112+care+a+anun%C5%A3at+tragedia+Colectiv&utm_content=Newsletter-309849-20160219&utm_medium=email 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu