miercuri, 7 octombrie 2015

Conferința „Casele arhitecţilor din Bucureşti”, la Palatul Suţu


Casele arhitecţilor din Bucureşti sunt redescoperite la Palatul Suţu în conferința de joi 8 octombrie, ora 19:00.

Proiectul de digitizare „Arhiva de arhitectură” inițiat în 2013 și continuat intens în 2014-2015 de echipa pluridisciplinară a Asociației Istoria Artei a scos la lumină prin cercetarea în arhive nenumărate documente legate de istoria arhitecturii, ingineriei și a clădirilor bucureștene.

Anul acesta oferim o nouă perspectivă asupra istoriei Bucureștiului, cea a caselor construite și locuite de arhitecți. Până în prezent am identificat pe teren peste 60 de locuințe existente, pe care le vom prezenta în cadrul conferinței și într-o broșură tipărită cu cinci trasee pietonale, pe care o vom lansa joi, 8 octombrie, la Palatul Suțu.

Conferinta va fi susţinută de Oana Marinache, istoric de artă licenţiat al Facultăţii de Istoria şi Teoria Artei din cadrul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti şi doctorand în cadrul aceleiaşi universităţi și într-un program P.O.S.D.R.U. R.E.A.D. al Academiei Române.

Intrarea 7 lei. În preţ este inclusă vizitarea expoziţiilor organizate la Palatul Suţu.


Sursa informaţiilor: http://www.redescoperaistoria.ro/2015/10/07/conferinta-casele-arhitectilor-din-bucuresti-la-palatul-sutu/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu